În acest weekend se întâmplă ceva fără precedent la Paris, provocat de războiul dintre Israel și Hamas și de repercusiunile sale în Europa.
Pentru prima dată în istorie, o mare manifestație la care participă reprezentanți ai principalelor partide politice include extrema dreaptă - dar nu și extrema stângă, conform BBC. Duminică după-amiază se așteaptă ca mii de oameni să răspundă apelului președinților celor două camere ale parlamentului de a-și exprima susținerea pentru valorile “republicane” franceze și respingerea antisemitismului - în fața unei creșteri accentuate a acțiunilor antisemite de la 7 octombrie.
Printre primii care și-au anunțat prezența au fost Marine Le Pen, candidat de trei ori la președinția pentru Adunarea Națională (fostul Front Național), și tânărul președinte al partidului, Jordan Bardella.
Aproape simultan a venit și o replică din partea omologului lor de la extrema stângă, Jean-Luc Mélenchon, liderul irascibil al Franței Neînfricate (LFI). Partidul său nu va participa, a scris el pe Twitter, pentru că marșul era un “întâlnire pentru susținătorii necondiționați ai masacrului [din Gaza]”.
Este greu să nu observăm importanța simbolică a acestei schimbări.
Vreme de decenii, politica franceză a ridicat un zid împotriva extremei drepte, ale cărei opinii - nu în ultimul rând despre evrei - erau considerate “antirepublicane”. Vechiul Front Național sub conducerea tatălui Marinei, Jean-Marie Le Pen, era văzut ca fiind inacceptabil și era evitat.
Extrema stângă, în schimb - comuniștii, troțkiștii și noile formațiuni precum LFI a lui Mélenchon - erau cu siguranță atacați pentru opiniile lor, dar nu erau excluși. Ei făceau parte din familia politică largă, într-un mod în care franciza Le Pen nu era.
Acum câțiva ani, pentru un partid de extremă stângă să nu fi făcut parte dintr-un marș împotriva antisemitismului ar fi fost de neconceput. Pentru un partid de extremă dreaptă să fi fost acolo în schimb ar fi fost de neiertat.
Acest lucru rezultă dintr-o tulburare în ordinea politică, care desigur precede cu mult războiul din Gaza și se reflectă în diferite moduri în alte țări europene.
Extrema dreaptă de astăzi, redenumită “dreapta dură” sau “dreapta națională” a uitat - cel puțin în Franța - de obsesia sa față de evrei și de discursul privind un “lobby evreiesc”. Accentul său principal este acum pe cele trei I - imigrație, insecuritate și islamism - probleme pe care le găsește în comun cu mulți evrei.
Între timp, extrema stângă din Franța, analizând Gaza prin prisma anticolonială, vede un popor oprimat lovit de un proxy al superputerii și strigă “Solidaritate!” Pierzând sprijinul vechii clase muncitoare, mulți dintre ei votând Adunarea Națională, are o nouă bază naturală printre imigranții politizați.
Astfel ajungem la situația inedită în care un partid al cărui fondator a numit Holocaustul un “detaliu al istoriei” îmbrățișează deschis cauza evreilor francezi; și la celălalt capăt al spectrului, un partid construit pe idei de drepturi umane și egalitate este acuzat de antisemitism pentru că nu a numit Hamas “terorist”.
Poate că ar trebui să nuanțăm toate acestea. La urma urmei, mulți oameni încă cred că în fond extrema dreaptă, prin virtutea etosului său francez-întâi, nu poate să nu fie anti-evreiască. Ei observă că Jordan Bardella a refuzat săptămâna aceasta să numească explicit antisemit pe Jean-Marie Le Pen - o greșeală de care dușmanii Adunării Naționale (RN) au reacționat cu bucurie.
Și la extrema stângă există semne de diviziune în jurul lui Jean-Luc Mélenchon, a cărui personalitate aspră și metodele autocratice îi determină pe unii colegi să exaspereze. Săptămâna aceasta, un locotenent senior, Raquel Garrido, a primit o suspendare de patru luni ca purtător de cuvânt al partidului pentru că a contestat linia liderului - nu în ultimul rând pe cea privind Hamas.
Dar punctul fundamental rămâne: RN sub conducerea Marinei Le Pen se poziționează foarte bine în mainstream, în timp ce LFI a lui Mélenchon se poziționează în afară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu