Șeful Casei Regale, Andrew Popper, a discutat, în cadrul unui interviu acordat postului Antena 3, despre ce se va întâmpla la data de 5 februarie, când expiră cele 60 de zile în care urmașii Regelui Mihai sunt obligați să evacueze Palatul Elisabeta.
Întrebat dacă s-au făcut bagajele, șeful Casei Regale a glumit: ”Nu. Eu îmi fac bagajele pentru că trebuie să mă întorc la Londra mâine dimineață, dar altfel, nu s-au făcut bagajele.”
”În primul rând noi sperăm că problema se va rezolva pe termen lung prin adoptarea acestei legislații. Avem toate motivele să credem că legislația privind Casa Regală va fi adoptată de către Parlament. Această legislație va da posibilitatea Familiei să rămână în această locuință și în care își va continua activitățile, trebuie să spunem, în primul și primul rând, că imensa majoritate a suprafeței acestei clădiri este folosită pentru evenimente publice. Nu este pur și simplu un loc unde locuiește Familia Regală. Întrebarea este dacă această legislație va fi aprobată până la 5 februarie. Este foarte puțin probabil. În momentul de față suntem în discuții cu Guvernul ca să găsim o soluție intermediară. În ultimele zile am întâlnit foarte multă bunăvoință din partea Guvernului. Sperăm și suntem aproape convinși că o soluție intermediară va fi găsită.”, a afirmat Andrew Popper.
Referitor la respectiva legislație, Principesa Margareta a avut întâlniri cu toți conducătorii partidelor politice, mai spune Popper.
”Noi am spus foarte clar că Familia Regală va respecta legea. Acest palat a fost acordat pe baza unei legi, noi vom respecta în mod foarte strict previziunile acestei legi. Legea aceasta dă și posibilitatea prelungirii a șederii la Palat și suntem în discuții care par foarte promițătoare, că această prelungire va avea loc. (...) Probabil că va fi în schimbul unei anumite sume de bani.”, a mai spus Șeful Casei Regale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu