Mireasa părăsită a petrecut până în zori, alături de invitați.
O mireasă părăsită la altar nu a vrut ca absența mirelui să stea în calea ei de a se bucura de ziua cea mare. Kayley Stead (27 de ani) și-a cheltuit toate economiile pentru ceea ce credea că va fi cea mai frumoasă zi din viața ei, însă planurile ei de nuntă au fost ruinate. Inițial, a fost devastată când a aflat că logodnicul ei, Kallum Norton, nu mai vrea să se însoare cu ea. Perechea urma să se căsătorească pe 15 septembrie, la Bay Hotel din Swansea (Țara Galilor), potrivit Birmingham Live.
În ziua nunții, mirele a dispărut și nu a mai vrut să îi răspundă la telefon lui Kayley. După ce a plâns câteva ore și a fost consolată de familie și prieteni, ea s-a decis să-și țină capul sus și să continue cu nunta, în absența mirelui. Mireasa părăsită a fost adusă la braț de tatăl ei, Brian (71 de ani), iar petrecerea a continuat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mireasa și invitații au pozat pentru fotografii profesionale făcute la eveniment, iar ea a dansat cu fratele ei, Craig (47 de ani) și cu domnișoarele ei de onoare, care au fost toate îmbrăcate în rochii albastre.
„L-am văzut pe mire în jurul orei 16 cu o zi înainte de nuntă și de atunci nu am mai auzit de el. Am încercat să luăm legătura cu el, dar nu am primit nici o explicație. A fost un șoc absolut. Nu mă așteptam să îmi facă una ca asta. Am crezut până în ultima clipă că se va prezenta la altar, însă n-a făcut-o. Am fost devastată, dar n-am vrut să-mi amintesc această zi cu tristețe deplină. Așa că am continuat cu nunta. Cheltuisem toți acești bani deja. Așteptam cu nerăbdare tăierea tortului de nuntă, dansul cu tatăl meu, petrecerea cu familia mea, așa că de ce nu?", a mărturisit Kayley.
Toate pregătirile și petrecerea de nuntă au costat-o pe mireasă 12.000 de lire sterline, însă după ce oamenii au aflat povestea ei s-au oferit să doneze și să acopere costurile. Femeia a primit în jur de 7.000 de lire de la străini generoși, care i-au propus să se ducă singură în luna de miere și să se distreze. „Le mulțumesc oamenilor de bunătatea de care au dat dovadă, de când a apărut povestea mea în presă. Văzând cuvintele lor frumoase, am prins încredere. Mulțumesc tuturor celor care și-au făcut timp să citească povestea mea. Aceste momente din viață nu ne definesc și contează doar modalitatea prin care alegem să depășim un impas.”, a declarat Kayley, în cadrul emisiunii TV „This Morning.”.
Femeia din Tunisia, pe numele ei Lamia Al-Labawi, a fost părăsită la altar, după ce mama-soacră a văzut-o și a stabilit că nu e ”corespunzătoare”. Tânăra a povestit ulterior pe rețelele de socializare prin ce a trecut. Tânăra nu s-a întâlnit înainte de ceremonie cu familia viitorului partener, rudele acestuia văzând numai fotografii. Diferențele dintre poze și realitate au făcut-o pe viitoarea soacră să reacționeze și să-și spună părerea. Potrivit Mirror, femeia a considerat că mireasa este „scundă” și „urâtă” și că nu este deloc corespunzătoare pentru a fi partenera de viață a fiului său. Lamia a auzit aceste lucruri cu puțin timp înainte de a păși spre altar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu