Familia Regală a transmis informații despre parastasul Regelui Mihai.
”Sâmbătă, 13 ianuarie 2018, la ora 12, Familia Regală va lua parte la parastasul de patruzeci de zile de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I al României. Slujba va fi oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului și va avea loc în Vechea Catedrală Episcopală și Regală de la Mânăstirea Curtea de Argeș. Ulterior va fi rostită o rugăciune la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale. Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul va fi însoțit de un sobor de preoți de la Mânăstirea Curtea de Argeș și din eparhie, având în frunte pe starețul mânăstirii, părintele Caliopie. De asemenea, vor lua parte la slujbă un grup de maici de la Mânăstirea Pasărea și de la Mânăstirea Țigănești. Toți cei care doresc să ia parte la acest eveniment sunt bineveniți. La rugăciunea de la mormânt va avea acces doar Familia Regală.” transmite Familia Regală.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu