Parc tematic Star Wars, inaugurat în California

Surpriză uriaşă pentru împătimiţii filmelor science-fiction! Noul parc tematic din universul Star Wars a fost inaugurat în Statele Unite! Iar de la marele eveniment nu au lipsit nici vedetele seriei. Universul Star Wars, care se află la Disneyland California, va fi deschis publicului începând de vineri.

În compania actorilor Mark Hamill şi Harrison Ford, directorul companiei Walt Disney a anunţat deschiderea celui mai mare parc din universul Star Wars.

Emoţiile sunt, însă, mari înaintea deschiderii, mai ales pentru directorul parcului Star Wars, care a muncit cinci ani alături de echipa lui pentru a duce proiectul la bun sfârşit. Un miliard de dolari a fost investit în noul univers Star Wars, care se întinde pe aproape 60.000 de metri pătraţi.

Cea mai mare atracţie a parcului este nava spaţială Millennium Falcon care l-a purtat pe Luke Skywalker prin spaţiu. Iar primii care au avut ocazia să se urce la bordul ei au fost jurnaliştii americani care au primit un tur privat, înainte de inaugurare.  

În noul parc tematic de la Disneyland, vizitatorii îşi vor putea crea propriile săbii cu laser dar şi roboţi. De asemenea vor putea interacţiona cu personajele lor favorite. Cei care sunt însă nerăbdători şi vor să viziteze parcul în primele 3 săptămâni trebuie să îşi facă din timp rezervare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel