Tarifele pentru parcare în București vor fi majorate de astăzi.
Noile tarife pentru utilizarea locurilor de parcare din centrul Capitalei, majorate prin votul Consiliului General, vor intra în vigoare de duminică.
Primăria Capitalei spune că, prin decizia de majorare a tarifelor de parcare din zona centrală, pune în aplicare una dintre măsurile de reducere a poluării şi a traficului cuprinse atât în Planul Integrat pentru Calitatea Aerului, cât şi în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, iar astfel Bucureştiul se aliniază marilor capitale europene care au adoptat un tarif mai mare pentru parcarea în zonă centrală, cu scopul de a reduce traficul, şi implicit poluarea, dar şi pentru a promova transportul public şi transportul alternativ. De asemenea, prin implementarea acestei măsuri, va fi eliberată banda 1 de circulaţie, iar accesul în instituţii publice, precum unităţi de învăţământ şi spitale, va fi mai uşor, spune Primăria Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu