Parchetul Constanţa: Blejnar şi-a făcut bine treaba în privinţa traficului cu produse petroliere

blejnar-anaf-
blejnar-anaf-
Alegeri prezidentiale 2024

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a decis neînceperea urmăririi penale împotriva şefului ANAF, Sorin Blejnar, într-un dosar privind traficul cu produse petroliere. Blejnar fusese acuzat, împreună cu alte cinci persoane, de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Dosarul în care Sorin Blejnar era cercetat pentru abuz în serviciu a fost închis, informează Adevărul. Preşedintele ANAF şi alţi cinci dintre colegii săi din Ministerul de Finanţe şi Direcţia Generală a Vămilor au fost suspectaţi de abuz în serviciu. Blejnar, Ana Jarda - directorul în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Monica Ion - director din cadrul Autorităţii Navale a Vămilor, Mădălina Gheorghe - şef serviciu în Ministerul Economiei şi Finanţelor, Nicuşor Drăgan - director din cadrul ANAF şi Georgeta Bumbac - Inspector în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa au fost cercetaţi după ce au emis certificat de antrepozit fiscal pentru mai multe firme. Certificatele au fost folosite ulterior pentru comiterea unor evaziuni de milioane de euro cu produse petroliere.

Procurorii urmau să decidă dacă reprezentanţii comisiilor care au eliberat certificate de antrepozit fiscal pentru mai multe firme, implicate ulterior în evaziuni de milioane de euro, au procedat legal. Anchetatorii au stabilit că Blejnar şi colegii săi au autorizat firmele în cauză legal şi au decis neînceperea urmăririi penale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel