Parchetul General, soluţie dosar înregistrări Kovesi

Parchetul General a clasat dosarul deschis în urma sesizării DNA cu privire la înregistrările cu procurorul şef Laura Codruţa Kovesi apărute în presă, se arată într-un răspuns transmis vineri Agerpres.

În iunie 2017, DNA a sesizat Parchetul General cu privire la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, constând în producerea sau ticluirea de probe nereale în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, după ce în presă au fost publicate înregistrări cu şefa DNA.

DNA susţinea atunci că sesizarea a fost întemeiată pe faptul că "înregistrările ce conţin un amestec de fragmente reale cu sintagme obţinute prin colaţionare riscă să conducă la acreditarea unei idei false şi anume că procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar da ordine ca procurorii să investigheze anumite persoane sau să direcţioneze ancheta într-un anumit sens".

Tot atunci, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu sub aspectul infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

"Sesizarea a fost întemeiată pe faptul că la şedinţele cu procurorii din secţiile operative se discută aspecte ce ţin de managementul intern al acestei unităţi de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicităţii", preciza atunci DNA. DNA arăta că o parte a acestor înregistrări par a fi făcute în contextul organizării a două şedinţe de analiză, ambele la data de 30 martie 2017, la care au participat, în mod separat, procurorii din cadrul a două secţii operative ale Structurii Centrale: Secţia de combatere a corupţiei şi Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

"Potrivit celor două procese verbale întocmite, în cadrul acelor şedinţe, la care, alături de Laura Codruţa Kovesi, au participat şi cei doi adjuncţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a discutat despre "operativitatea soluţionării cauzelor, ritmicitatea în administrarea probelor, respectarea cu stricteţe a normelor de procedură penală". Totodată, Laura Codruţa Kovesi a cerut procurorilor cu funcţii de conducere monitorizarea cauzelor mai vechi şi verificarea cu regularitate a ritmicităţii în efectuarea urmăririi penale", preciza DNA.

Laura Codruţa Kovesi susţinea că înregistrările respective nu sunt autentice, ele conţin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere, menite a altera conţinutul real al afirmaţiilor enunţate de procurorul şef al DNA în diverse împrejurări, cum ar fi şedinţe publice ori şedinţe de lucru cu procurorii secţiilor operative.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel