Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a autosesizat în cazul mai multor fapte, printre care și agresarea jurnaliștilor Antena 3 CNN, vineri, pe holurile parlamentului. De asemenea, precizează PICCJ, pe un cont de social media al unuia dintre cei urmăriți penal (Diana Șoșoacă, europarlamentar, influencerul Makaveli, consilierul acesteia sau al altor parlamentari) s-au proferat injurii și amenințări la adresa judecătorilor CCR și a unui jurnalist. Urmărirea penală se desfășoară in rem.
Potrivit comunicatului, "Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu în data de 20 decembrie 2024 cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi purtare abuzivă".
Astfel, magistrații precizează că "în fapt, s-a reţinut că în, data de 20 decembrie 2024, în timp ce se aflau în incinta Palatului Parlamentului, mai multe persoane (printre care şi un europarlamentar, un deputat, un funcţionar parlamentar ş.a.) i-au urmărit şi agresat verbal pe jurnaliştii acreditaţi din cadrul unui post de televiziune".
De asemenea, "în acelaşi context, pe un cont social media al uneia dintre persoanele menţionate anterior a fost publicat un mesaj video prin care au fost adresate injurii şi ameninţări la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale şi a unui jurnalist".
"Menţionăm că în cauză urmărirea penală se desfăşoară in rem. Precizăm că activităţile desfăşurate în dosar nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", transmite PICCJ.
***
Extrase din Codul penal
Art. 371: Tulburarea ordinii şi liniştii publice
(1) Fapta persoanei care, în public, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Art. 296: Purtarea abuzivă
(1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu