Parchetul General a comunicat că 29 răniţi sunt neidentificaţi "cu certitudine", din cauza arsurilor foarte grave care îi fac de nerecunoscut.
În continuarea cercetărilor în cauza privind incendiul produs în Clubul ,,Colectiv din București, soldat cu decesul mai multor persoane și vătămarea corporală a altora, au fost desfășurate activități complexe pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 30.10.2015, se arată în comunicatul Parchetului.
Procurorii arată că toţi morţii aflaţi la IML au fost identificaţi şi autopsiaţi şi apoi încredinţaţi familiilor.
"Cu privire la persoanele internate în cele 12 unități sanitare, s-a stabilit cu certitudine identitatea a 38 de persoane, fiind continuate activitățile specifice pentru stabilirea identității unui număr de 29 persoane", susţin procurorii.
[citeste si]
Aceştia au mers şi duminică la locul tragediei, însoţiţi de criminalişti, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri, de la IGPR - Direcţia de Investigaţii Criminale, de experţi criminalişti ai Institutului Naţional de Criminalistică – I.G.P.R., precum şi ai Serviciului Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. La verificările de duminică au participat, potrivit comunicatului Ministerului Public, și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Inspectoratul Teritorial de Muncă București, ENEL România și specialiști pirotehniști.
"În cadrul activităţilor desfăşurate au fost ridicate noi mijloace materiale de probă ce urmează să fie folosite pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 30.10.2015. De asemenea, în baza delegării, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București ridică de la sediile mai multor instituții publice şi private documentele apreciate ca fiind utile soluționării cauzei. La sediul Poliției Capitalei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiștii Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei și ai Direcției Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. continuă audierile de martori. În continuare se verifică starea de sănătate a persoanelor internate în unitățile spitalicești, pentru a se stabili care dintre acestea pot fi audiate", se mai arată în comunicatul anchetatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu