Primăria municipiului Galați informează că s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea Parcului Carol (fost Parc CFR), după ce au fost atrase fonduri europene în acest scop.
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Așa cum am promis, punem în valoare acest parc emblematic al orașului, astfel încât gălățenii să se bucure un spațiu modern și primitor pentru relaxare și petrecerea timpului liber. Atât de îndrăgit, dar abandonat foarte multă vreme, iată că parcul va primi în curând un aspect modern și va redeveni un loc atractiv așa cum ne dorim cu toții”.
Astfel, în cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele lucrări principale: amenajarea spațiilor verzi și a aleilor pietonale; instalarea de mobilier nou; dotarea cu echipamente de fitness și cu echipamente de joacă; realizarea de fântâni arteziene; refacerea împrejmuirii; iluminat ambiental pentru alei prin montarea unor corpuri cu lămpi LED de mare eficienţă care se vor integra în peisagistica parcului; realizarea de reţele de apă-canalizare noi; sistem de irigație; montarea unei instalații de supraveghere video.
Valoarea lucrărilor se ridică la peste șase milioane de lei
Totodată, se propune zonarea pe cinci funcţiuni specifice. Astfel, pentru zona de intrare și aleea centrală se propune o platformă pietonală cu jocuri de apă, dar și o alee centrală alveolată - paviment dale cu inserții de iarbă și perete vegetal; două oglinzi de apă (fântâni cu jeturi) și zona de gradene. O altă zonă va fi cu alei pietruite și înierbate simple sau bordate cu vegetaţie în trepte ce închid un mic parc cu vedere la lac. Este proiectată şi o zonă specială pentru animale companie. Una dintre zone va fi cu gradene și cascadă, iar cea de agrement va avea loc de joacă și instalaţii de fitness. Pentru întreţinerea vegetaţiei se propune introducerea unui sistem de irigare semiautomat.
Parcul Carol este menționat între parcurile existente în oraş în anul 1927 de către Gheorghe N. Munteanu Bârlad în lucrarea „Galaţii".
Lucrările de modernizare sunt derulate de Asocierea CONSUMCOOP GALATI - FRAGAR TRADING SRL - SUBMIT SRL, fiind prevăzute 7 luni pentru execuția acestora. Valoarea contractului de lucrări este de 6.114.277,9 lei fără TVA. Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 9.613.081,87 lei, iar cofinanțarea de la bugetul local este de 192.261,63 lei. Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020 - Axa prioritară 9 - Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban - Prioritatea de investiții 9.1 - Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu