Parcuri, în locul garajelor şi chioşcurilor neautorizate, în Galați

Primăria municipiului Galaţi a lansat, joi, un concurs de soluţii peisagistice pentru obţinerea unor modele de parcuri recreaţionale, care vor fi amplasate în locul garajelor, chioşcurilor şi altor construcţii neautorizate, se arată într-o informare transmisă de biroul de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, este vorba despre parcuri care vor fi în suprafaţă de aproximativ 500 mp, iar zonele vizate pentru reamenajare şi modernizare sunt cele rezultate din demolarea unor construcţii cu regim provizoriu, fără fundaţii, gen module, chioşcuri, garaje şi alte lucrări fără autorizaţii de construire. Parcurile rezultate din acest concurs de soluţii vor deveni zone de relaxare, de petrecere a timpului liber pentru locatarii din zonele din apropiere. Acestea vor avea mobilier urban tip bănci, elemente de iluminat public, alei şi vegetaţie ornamentală, potrivit Agerpres.

Termenul limită de depunere a proiectelor 

Spaţiul public propus va fi cu acces liber şi va oferi facilităţi de utilizare inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, propunerile de soluţii privind amenajarea parcului recreativ vor urmări şi punerea în evidenţă a patrimoniului natural şi cultural al zonei. În cadrul concursului se vor oferi un premiu I în valoare de 10.000 lei şi două menţiuni a câte 5.000 lei, juriul fiind format din reprezentanţi ai Primăriei, ai mediului academic şi societăţii civile.

Termenul limită de depunere a proiectelor va fi 14 februarie 2020, iar în luna martie va fi organizat şi un vernisaj de prezentare a soluţiilor. La concurs pot participa studenţi de la specializările arhitectură/urbanism începând cu anul III de studii, arhitecţi şi urbanişti cu diplomă. Aceştia vor trebui să prezinte patru modele diferite, pe baza cărora se vor realiza parcurile. Concursul a fost lansat în cadrul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice şi pe site-ul www.primariagalati.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel