Tot mai des, specialiștii în Educație atrag atenția că în timp ce copii sunt forțați să se maturizeze rapid (să fie punctuali, să persevereze, să muncească), oportunitățile să o facă într-un mod natural sunt tot mai puține (restricționându-le unele privilegii precum autonomie, posibilitatea de a face propriile alegeri). De aceea, este foarte important ca unui copil să i se ofere suficiente situații în care să învețe independența, apreciază profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației.
Expertul în Educație amintește că Alexandra Frean (apud Simister, 2011) afirmă că unul din patru copii cu vârste între opt și zece ani nu s-a jucat niciodată afară nesupravegheat, iar potrivit unui studiu (Children and Young People Today: Evidence to support the development of the Children's Plan), în urmă cu mai bine de patru decenii, copiii de vârstă 10/11 ani mergeau neînsoțiți la școală în proporție de 94%, în timp ce în prezent acest procent a scăzut cu mai mult de jumătate. Însă, este vital pentru copii și tineri să se joace și să călătorească independent în afara casei lor deoarece acest lucru este o parte importantă în creșterea lor, în dezvoltarea capacității de management al riscului, de a lua decizii și de a ajunge la o încredere în sine sănătoasă.
"Trăim într-o lume în care pentru mulți adulți nesiguranța a devenit un cuvânt de ordine, dar îngrijorarea – firească – cu privire la ceea ce i se poate întâmpla copilului în lipsa supravegherii stricte a unui adult este ca un medicament (rezolvă problema pentru care a fost administrat, dar poate provoca efecte adverse)", punctează profesorul universitar Pânișoară.
Școala, rol esențial în construirea independenței
Pentru crearea unui echilibru între acțiunile și bucurille specifice copilăriei și construirea de timpuriu a profilului de adult, un rol extraordinar de important îl are școala, susține profesorul universitar Pânișoară, deoarece instituția poate să ofere sfaturi părinților, dar și să fie un loc în care copilul să crească sănătos și să experimenteze un „risc controlat". La școală elevul (dar și părintele sau profesorul) trebuie să predea și să învețe viață, ar trebui să devină noua sintagmă a școlii.
Citește mai multe pe perfomante.ro
Părinți de succes: Despre tacticile profesorului manipulator
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu