Părinți de succes: Dacă ceri, obții mai mult. Care e explicația

Cei responsabili cu educația copiilor ar trebui să afle de ce recompensându-i sau "premiindu-i" pe cei mici pentru diferite comportamente nu este bine, însă dacă li se cer favoruri, rezultatul este surprinzător, afirmă profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București.

O sarcină neplăcută, dar recompensată substanțial, nu o face mai plăcută, transmite profesorul universitar Pânișoară cadrelor didactice și părinților, explicând în ce constă disonanța cognitivă.

Festinger şi Carlsmith, într-un studiu bine cunoscut în literatura de specialitate, le-au dat unor subiecţi spre realizare o îndatorire neplăcută şi plictisitoare. La finalizarea acesteia le-au cerut să le spună unor alţi participanţi care aşteptau într-o sală alăturată că în fapt sarcina a fost plăcută şi atractivă. Le-au cerut deci să mintă! Şi le-au oferit şi o recompensă: unui grup de subiecţi 1 dolar, pe când studenţii din alt grup au primit – pentru aceeaşi „prestaţie" – 20 de dolari.

La finalul experimentului, sarcina a fost considerată interesantă de către cei care au primit recompensă 1 dolar. Asta, deoarece, participanţii care primiseră o sumă nesemnificativă s-au autoconvins că se implicaseră într-un demers atractiv, în timp ce ceilalți au considerat că suma era suficient de mare pentru ca minciuna să se justifice prin aceasta.

Citește AICI și despre studiul lui Festinger, Riecken şi Schacter 

Cei care acceptaseră un dolar nu aveau această justificare şi se aflau în ceea ce psihologia denumeşte disonanţă cognitivă: acest fenomen apare atunci când oamenii se confruntă cu elemente cognitive aflate în contradicţie.

În esență, nu oferindu-le favoruri, ci cerându-le favoruri copiilor, părinții și profesorii pot obţine o imagine mai bună în ochii lor, deoarece e  sunt motivaţi în a evita situaţiile în care ar putea descoperi fapte sau idei care sunt contrare punctelor lor de vedere.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel