Părinți de succes: Dacă ești îngrijorat de modul în care învață copilul

PĂRINȚI DE SUCCES: Nu sunt puține dezbaterile în media, în cancelarie, acasă sau în curtea școlii, privind modul în care învață copiii. Deși cel găsit vinovat în cazul unor rezultate slabe este văzut fie elevul, fie profesorul, fie părintele, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, atrage atenția că studiile în domeniu accentuează importanța modului în care învață copilul.

Publicitate

PĂRINȚI DE SUCCES. Pentru oricine interesat de școala românească și, în special, de modul în care învață cei mici, profesorul universitar Pânișoară prezintă teoria lui Entwistle (2000), privind tipurile de învățare.

Citește și Părinți de succes: Verifică ce stil de învățare are copilul tău

Astfel, învățarea profundă este cea care intenționează să ajungă la adevăratul înțeles al celor învățate, când cel mic vrea să înțeleagă ce învață, nu pentru notă sau pentru satisfacția părinților.

În contradictoriu, există și învățarea superficială, când elevul își dorește doar să facă față sarcinii care apasă pe umerii săi. În această situație, informația este "scanată", memorată mecanic.

Există și învățarea strategică, specifică acelor copii care învață doar din dorința de a obține note mari, motiv pentru care ei își monitorizează permanent eficiența, fiind foarte atenți la conținutul academic de învățat și cerințele sistemului de evaluare. Ei sunt și cei care încearcă să „citească" situația pentru a decide ce tip de învățare i-ar aduce cele mai mari note, motiv pentru care uneori aplică învățarea profundă, iar alteori pe cea strategică. 

Opus învățării strategice este învățarea apatică, când elevul nu are nicio direcție și nici un interes.

Citește mai mult pe performante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel