Un specialist în Educație semnalează cât de important este cuvântul de ordine „trebuie” în viața tuturor și de ce ar trebui înlocuit cu alte formulări de genul "este bine".
Profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București oferă un sfat important pentru părinți și dascăli, benefic nu doar pentru copiii sau elevii lor, ci și pentru propria lor persoană.
În opinia specialistului în Educație, cuvântul de ordine „trebuie”, de altfel cu o incidență mare în viață tuturor, ar trebui înlocuit cu „este bine...”.
Citește și: Părinți de succes: Căi simple spre fericire
Mai precis „trebuie să reușesc la examenul acesta” poate să fie înlocuit cu „este bine” și avem „este bine să reușesc la examenul acesta”. În ambele cazuri persoana este motivată, în ambele cazuri încearcă tot ceea ce poate ca să îndeplinească obiectivul, dar în situația – nedorită, dar posibilă – de eșec reacția este diferită. Dacă ne-am gândit la importanța lui „este bine” și nu am luat examenul înseamnă că suntem triști, dar nu este nimic, o să îl luăm data viitoare. Dacă „trebuie” să luăm examenul și – din păcate – nu l-am luat ... ce putem face? În fapt, spune autorul, problema este că oamenii transformă dorințele, aspirațiile și obiectivele practice în comenzi interne absolute (prescrieri imperative de tipul: ar fi de dorit, se cuvine să și ar trebui). Iată ce ce este important să ne gândim bine înainte de a spune „Trebuie...”", explică profesorul doctor Pânișoară, care amintește și de îndemnul psihologului Albert Ellis: „nu lega realizările tale de valoarea personală. Bucură-te de ceea ce realizezi, dar fii hotărât să te accepți necondiționat, fie că reușești fie că nu”.
Citește mai mult pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu