Părinți de succes: De ce nu trebuie să vinzi gratis ceva scump

Educația unui copil este o responsabilitate imensă ce implică din partea părinților sau a educatorilor un efort imens și de durată, răsplata venind abia la capătul a mulți ani, când cel mic este în stare să obțină succesul mult dorit în viața de adult. Însă, pentru a putea bifa această performanță, copilul trebuie să învețe ce înseamnă reciprocitatea.

Publicitate

Potrivit profesorului universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, atât părinții, cât și educatorii au tendința de a ceda mult prea ușor la rugămințile celui mic.

Chiar dacă minorul merită toată atenția și efortul părinților sau a educatorilor de care sunt în stare pentru a-l face fericit și a contribui maxim la dezvoltarea lui, acesta la rândul său trebuie să conștientizeze și să aprecieze sacrificiile pe care adulții le fac pentru el, pentru a nu considera că totul este gratis.

Este ca și cum atunci când dorești un lucru și te gândești dacă poți să-l cumperi, vânzătorul te anunță că ți-l oferă gratis, explică specialistul în Cercetare. "După bucuria inițială o să vedeți că respectivul lucru o să aibă mai puțină valoare în ochii dumneavoastră decât dacă îl obțineați prin trudă și la capătul unor sacrificii personale".

Prin urmare, este bine ca orice ajutor pe care copilul îl primește să nu fie perceput ca pe un lucru firesc, ci că are un "preț" pentru care, la rândul său, trebuie să "plătească", corect fiind ca și el să facă un efort. Acest "efort" solicitat de părinți sau de educatori o să contribuie la dezvoltarea lui ca persoană și ca profesionist, precizează profesorul universitar Pânișoară, apreciind că niciodată nu trebuie să vinzi gratis ceva scump.

Citește pe performante.ro de ce a cerut un tânăr un milion de euro pentru o lovitură de picior dată într-un computer

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel