Violența este un fenomen în continuă creștere în societatea actuală, iar școala este văzută – de multe ori – ca un loc în care copiii au parte de violență din partea celorlalți sau sunt agresori, la rândul lor. Această realitate constituie însă un motiv cât se poate de relevant pentru care părinții ar trebui să nu omită a oferi câteva sfaturi copiilor lor pentru a nu deveni victime ale agresiunii.
Iată de ce Cristina Sandu, doctorand în Științele Educației, atrage atenția asupra fenomenului BULLYING.
Violența verbală sau fizică, abuzul emoțional şi excluderea copilului sunt forme ale fenomenului "bullying", care poate conduce la efecte devastatoare: depresii, gânduri suicide, frică, auto-mutilare. Potrivit specialistului în Educație, nu doar victimele agresiunii pot dezvolta astfel de reacții, ci și agresorii, iar, în timp, la maturitate, atât unii, cât și ceilalți devin o problemă pentru familie, pentru comunitățile din care fac parte, pentru societate.
Întrucât studiile efectuate până în prezent sugerează că între 15 și 20 la sută din copii sunt implicați în acte de violență, iar potrivit lui Olweus (1993) 60% din băieții ce au fost în perioada gimnaziului sau a liceului agresori au până în 24 de ani și cel puțin o condamnare penală, Cristina Sandu recomandă părinților de succes câteva sfaturi pe care ar trebui să le dea copilului pentru a nu deveni victima agresiunii.
• Verificați periodic nivelul de încredere în sine pe care copilul îl are. Profilul de victimă presupune și o scădere dramatică a acestui nivel.
• Încurajați legăturile de prietenie și interacțiunile sociale ale copilului. Sentimentul de apartenență sociala te ajuta sa faci fața conflictelor (iar agresorii se leagă mai puțin de persoanele care fac parte dintr-un grup – preferă victime care nu au suportul și nu beneficiază de apărare din partea colegilor).
• Cere ajutorul întotdeauna unui adult! Experiența și maturitatea lor conduce la cele mai bune soluții! Din păcate, mai ales în perioada adolescenței tinerilor le este greu să recunoască că nu pot face față unei situații și văd implicarea adultului în viața proprie drept o subminare a independenței și a afirmării lor ca persoană matură.
• Nu se răspunde la violență cu violență! De multe ori copiii care ajung agresori au fost victime la rândul lor. Părinții trebuie să își supravegheze copiii și să nu încurajeze atitudinea agresivă. Ne învățăm copilul să se apere, dar este bine să descurajăm agresivitatea intenționată, plăcerea de a agresa și rezolvarea unor frustrări în acest mod. Sunt părinți care consideră că este bine ca micuțul lor să fie mai bine „lup" decât „oiță" (pentru că oițele sunt mâncate, nu este așa?). Dacă recitim ceea ce spune Olweus despre agresori o să vedem că rezultatul final nu are cum să fie unul bun.
Citește mai multe pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu