2016, anul nou care tocmai a debutat, este unul în care națiunea română ar trebui să realizeze că este timpul "pentru o analiză rece și obiectivă de tipul „ce se întâmplă cu noi"?", avertizează un specialist în Educație.
Profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București, notează faptul că trecerea dintre ani înseamnă o clipă de cumpănă, de analiză a ceea ce a fost și a ceea ce poate să vină, este momentul în care trebuie să vorbim și despre educație.
"În fapt nu este nimic nou sub soare, nu suntem prea sinceri nici în clipa în care facem promisiuni față de propria persoană. „Nu o să mai fac..." am spus cu toții în momente de cumpănă, dar nu întotdeauna ne-am și ținut de cuvânt. De ce să fie altfel când vorbim despre țară? Pentru că promisiunile individuale nu au forța și impactul celor colective. Pentru că uneori este timpul pentru o analiză rece și obiectivă de tipul „ce se întâmplă cu noi"? Pentru că lucrurile pot să ia o întorsătură foarte urâtă pentru viitorul nostru al tuturor".
În acest context, specialistul în Educație lansează un apel către români, îndemnându-i să înceapă cu toții o astfel de analiză, să fie necruțători cu greșelile (întâmplătoare sau voluntare) pe care toți le fac.
Și pentru a ușura acțiunea, profesorul universitar oferă și câteva puncte de plecare:
[citeste si]
- investiție în educație și nu în învățământ. Nu doar în poleială, în superficialitate, în aspecte cu care să „ne mândrim". (...) Un profesor excepțional este înainte de toate un om excepțional.
- regândirea parteneriatului școală-familie, deoarece educația este un proiect de echipă, este un proiect în care influența mai multor factori se conjugă. (...) Este timpul ca fiecare parte să știe clar care îi sunt limitele și ce responsabilități îi revin.
- nu trebuie uitat că tânăra generație trăiește într-o comunitate mai largă, unde internet-ul oferă educație, televiziunea face educație, prietenii (on-line sau off-line) sunt și ei parte din educație. Societatea trebuie să privească și în direcția aceasta și să facă ceva.
Citește mai multe pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu