Societatea globală este într-o continuă schimbare, iar primii care răspund prompt acestor modificări sunt copiii. Iată de ce adulții de astăzi, părinți, profesori și toți ceilalți adulți din jurul celor mici, trebuie să cunoască cum se schimbă copiii, ce cerințe impune societatea actuală acestora, dar și ce așteptări au copiii de la ea.
În acest context, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educație, propune părinților de succes să ia aminte la analiza comparativă semnată de Guy Claxton, între secolul XIX și secolul XXI, lista fiind utilă oricărui adult din preajma copiilor, interesat de modul în care copilul său vede lumea.
• Dacă în secolul 19 se urmărea ca elevul să facă ceea ce se considera corect, în secolul 21 este important ca el să fie aventuros, să deschidă noi drumuri;
• Dacă în secolul 19 elevul trebuia să asculte ceea ce îi preda profesorului, secolul 21 pune mai degrabă accentul pe învățarea colaborativă, cu colegii;
• Dacă în secolul 19 elevul trebuia să accepte tot ce i se spunea la oră, în secolul 21 el este învățat să pună întrebări și să pună sub semnul întrebării totul (inclusiv ceea ce se întâmplă la școală);
• Dacă secolul 19 punea accent pe pasivitatea elevului, secolul 21 solicită un elev activ;
• Dacă secolul 19 punea accent pe memorare și reproducere, secolul 21 pune accentul pe imaginarea unor soluții posibile la diferitele probleme pe care copilul la învață la școală;
Citește mai multe pe performate.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News