Părintele Calistrat s-a întors la altar. Ce le-a povestit credincioșilor / video

Foto: Facebook Părintele Calistrat
Foto: Facebook Părintele Calistrat

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a ridicat sancțiunile pentru părintele Calistrat Chifan, iar acesta s-a întors la altar. Părintele le-a vorbit credincioșilor despre viața timpurie a lui Iisus și de minunile făcute de El.

Părintele Calistrat Chifan, cel care acum câteva săptămâni a fost filmat în timp ce a lovit o enoriașă (citește AICI), a revenit la altar, după ce Mitropolia Moldovei și Bucovinei a retras sancțiunile la adresa acestuia. Decizia a fost luată chiar înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului.

„Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni a fost oprit de la slujirea celor sfinte pe durata cercetărilor, care s-au încheiat pe 23 noiembrie. Atunci s-a luat decizia de a fi oprit pentru încă o perioadă de 30 de zile de la slujirea celor sfinte.

Poate spuneţi că e o pedeapsă prea blândă, însă pentru un preot este un lucru foarte dureros să nu poată sluji. Mai mult, această pedeapsă i-a afectat şi pe credincioşii care au continuat să vină la Mănăstirea Vlădiceni, dar nu s-au mai putut spovedi, cum făceau de obicei, la Părintele Calistrat”, a declarat Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru Ziarul de Iași.

CITEȘTE ȘI     -    Noi filmări cu una dintre femeile implicate în incidentul de la Mănăstirea Vlădiceni. Provocări la adresa părintelui Calistrat / Drept la replică din partea femeii / video

Prima predică a părintelui Calistrat, după revenirea la altar

Pe Youtube au apărut imagini cu prima predică a părintelui Calistrat Chifan, după ce Mitropolia a decis că acesta se poate întoarce în Sfântul Altar. Printre altele, părintele Calistrat le-a vorbit credincioșilor despre zilele în Care Hristos s-a născut, despre viața timpurie a Mântuitorului.

„Iisus s-a întors din Egipt, în timpul copilăriei, s-a dus și a locuit în Nazaret cu părinții săi, iar Iosif a muncit ca tâmplar și își câștiga pâinea.

Când Iisus și Iuda erau copii, Iisus făcea păsărele din lut și Iuda venea să le calce, iar El sufla asupra lor și ele zburau. Iuda se mira cum poate face asta.

După aceea, mergând în atelierul tatălui să-l ajute la muncile obișnuite, și taie o scândură și o greșește. Materialul lemnos, fiind scump, Iosif îi zice: Ce ai făcut? La care El îi zice: Tată, nu te supăra, rezolvăm treaba. A tras scândura și a întins-o cât trebuia să fie. Acesta e Dumnezeu! Amin și sărbători frumoase“, și-a încheiat părintele Calistrat Chifan predica.

CITEȘTE ȘI     -    Românii au făcut zid în jurul părintelui Calistrat. Mii de semnături într-o petiție de susținere: Vrem aflarea adevărului și vrem protejarea părintelui de cei care îl atacă necontenit

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel