Părintele Necula: Prea mult şi prea des ne-am făcut dumnezei din oameni

Constantin Necula
Constantin Necula

Părintele Constantin Necula a vorbit despre pierderile omenirii, dar și despre cine este Dumnezeu și unde trebuie să-l căutăm. 

Întrebat, într-un interviu pentru Agerpres, ce a pierdut omenirea, părintele Necula a spus că ”Mereu trebuie să ne întrebăm ce se pierde când se câştigă ceva. Avem această provocare permanentă, indiferent de câştigul pe care-l vizăm. Cred că dezvoltarea tehnologiei a dus un pic la pierderea omeniei noastre, a tandreţii dialogului interuman. S-a câştigat în viteza deplasării şi în calitatea vieţii şi sănătăţii. Sunt martorul trecerii României din epoca tehnologiei alb-negru la cea color şi am văzut cum calitatea umană se deteriorează nu doar din cauza tehnicii. Aş fi vrut să fim mai buni educatori ai copiilor noştri, să le uşurăm învăţatul, nu învăţătura. Şi cred că am pierdut multe scrisori între oameni, pierdute de-acum în hăul coşului de gunoi al computerului. Nu-mi imaginez cum am arăta ca omenire fără Epistolele Pauline sau fără cele dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Şi nu sunt singurele scrisori fără de care nu putem respira cultura umanistă ce ne-a încurajat spre iubire, atenţie sporită spre aproapele... Revoltat pe mine, uneori scriu cu stiloul ca să-mi recapăt ritmul gândirii. Nimic nu se aseamănă cu dâra de lumină a cernelii pe hârtia ce-şi aşteaptă înflorirea.”

”Este mereu în inima smerită”

Cât despre unde trebuie căutat Dumnezeu, în afară de Biserică, părintele spune: ”Adânc în inima noastră. În aproapele nostru, fie el şi un duşman căpos ca noi. El nu trebuie căutat ca să fie descoperit, ci este mereu în inima smerită, duhul ascultător de Cer. Apoi, El este mereu în căutarea noastră şi se aşterne în vieţile noastre. Pocăinţă să avem, că El e dispus mereu să ierte.”

”Prea mult şi prea des ne-am făcut dumnezei din oameni”


Întrebat ”Dacă ar fi să alegeţi una dintre cele zece porunci care a fost cea mai uitată de români, care ar fi aceea?”, părintele a răspuns: ”Cea dintâi. Prea ne-am făcut mereu din oameni dumnezei şi din ideologii cadre ale gândirii. Când nu ai alţi dumnezei decât pe cel ce este Dumnezeu, cresc în tine, ca om şi ca popor, responsabilitatea, curajul, verticalitatea unei munci asidue legate de valori materiale care nu ucid pe cele spirituale. Toate poruncile se află în respectarea celei dintâi. Prea mult şi prea des ne-am făcut dumnezei din oameni.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel