O veste cutremurătoare pentru cei care l-au cunoscut pe părintele Nicolae Cobzaru a venit ieri. Părintele a murit în spital, după ce a fost infectat cu Covid 19.
”Știam de ceva timp că este bolnav. Familia căuta un medicament care să-l ajute. Din păcate, starea de sănătate i s-a agravat și la cei 74 de ani ai săi, nu a reușit să supraviețuiască bolii.
Un om de foarte bună calitate, un om serios și un preot dedicat, părintele Nicolae lasă în urmă o activitate frumoasă, mare parte desfășurată în Focșani, la Biserica Precista.
A fost activ până la momentul în care a avut primele semne de boală. Inițial a crezut că este vorba de o simplă răceală, ca mai apoi să fie transportat de urgență la spital, acuzând probleme respiratorii.
Părintele Nicolae Cobazaru face parte din elita unei generații care a trăit între două lumi. A avut opțiunea de a deveni preot pe vremea când puțini se încumetau. Apoi s-a implicat total, iar zidurile bisericii unde a slujit și sufletele de care s-a ocupat vor purta multă vreme semnele muncii sale”, a scris preotul Negoiță pe Paulnegoita.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu