Preotul Atanasie-Tănăsache Costea, de la biserica "Sfântul Ilie" – Grant, din Capitală, a murit.
Atanasie-Tănăsache Costea, preot al bisericii "Sfântul Ilie" - Grant și profesor în cadrul catedrei de Teologie Sistematică și Artă Sacră a Universității București, a murit, după ce a fost implicat într-un accident de circulație pe DN2E85, între Buzău și București, potrivit click.ro.
Acesta se afla la volanul autoturismului personal, când a părăsit direcția de mers, intrând pe contrasens unde s-a izbit de un camion cisternă. După ce trupul preotului a fost descarcerat, echipele medicale de prim-ajutor nu au mai putut face nimic și au constatat decesul. Cisterna, care nu avea încărcătură, în urma impactului cu mașina părintelui Tănăsache a părăsit carosabilul .
"Două autovehicule au fost implicate într-o coliziune pe DN2 Buzău – Urziceni, în afara localității Căldărușanca, județul Buzău, ambele ieșind în afara carosabilului după impact. În urma accidentului a rezultat decesul unei persoane”, se arată în comunicatul transmis de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.
Polițiștii au deschis o anchetă care va stabili cauzele și circumstanțele care au dus la producerea accidentului.
Citește și: EXCLUSIV Ce a pățit Titi Aur în timp ce conducea legal pe ”Drumul Morții”: E nebunie
Cele mai multe accidente mortale din Buzău, pe DN2 - E85
Recent, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău au declarat că cele mai multe accidente de circulație din acest an s-au produs pe DN 2 (E85), în ziua de vineri, după orele prânzului. Acest interval orar coincide de obicei cu momentul în care un număr mare de șoferi se retrag pentru a-și petrece weekendul în diferite locuri din țară sau navetiștii se întorc acasă.
Potrivit IPJ Buzău, în primele cinci luni ale anului, 16 persoane au murit în urma unor accidente rutiere, număr mai mic decât în aceeași perioadă a anului 2022. De asemenea, s-a înregistrat o scădere a numărului de accidente grave în primele cinci luni ale acestui an.
Drumul considerat cel mai periculos, pe care se înregistrează frecvent accidente grave, rămâne DN 2 (E85), în special tronsoanele Ialomița - Buzău și Buzău-Râmnicu Sărat-Vrancea. Citește mai multe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News