Starețul Mănăstirii Nechit, Zenovie Grigore, care spunea că vaccinații se vor umple de solzi, este internat în spital cu Covid-19.
Publicitate
Starețul Mănăstirii Nechit, Zenovie Grigore, a fost transferat cu ambulanța la un spital din Iași după ce, inițial, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, diagnosticat cu Covid-19.
Înainte de a se afla că a fost transferat la Iași, obștea mănăstirii a transmis că, „întrucât circulă multe zvonuri despre starea de sănătate a părintelui stareț Arhimandrit Zenovie, ținem să vă anunțăm că starea părintelui este stabilă și spre revenire. În momentul de față rugăciunile tuturor contează mai mult decât orice. Nădăjduim în mila lui Dumnezeu că părintele se va reface complet.”
Managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, Alexandru Filimon, declara în această dimineață pentru mesagerulneamt.ro că „părintele este internat în secția Boli Infecțioase, primește oxigen, i s-a administrat remdesivir și în acest moment are o stare bună, cu evoluție pozitivă”.
Zenovie Grigore s-a aflat în spitalul de la Piatra-Neamț încă de vineri, 21 ianuarie.
În timpul unei slujbe de anul trecut, părintele Zenovie Grigore le-a spus credincioșilor că oamenii care se vaccinează vor deveni "zombie".
"După vaccinare, o perioadă mică de timp, şi în combinaţie cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la peşti. Nu va exista nicio explicaţie cu privire la originea acestei noi boli mortale, a noii epidemii, care va afecta şi sistemul imunitar.
Nu există un nume pentru această boală, oamenii se vor umple de solzi şi cancere de sânge care vor fi transmise către întregul corp uman.
Corpul se va umple cu răni din care va curge lichid, va fi înfricoşătoare această boală", spunea Zenovie, potrivit Antena3.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.685 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 7.603 mai mult decât în ziua anterioară. 1.740 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 59.632 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 24.01.2022 (10:00) – 25.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 44 de decese (27 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Cluj, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava,Teleorman, Timiș, Vaslui și Vâlcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu