Părinți pentru Egalitate: „Suntem un grup civic al părinților copiilor LGBTIQ+ ce ne propunem apărarea drepturilor acestor copii, adolescenți și tineri. Vom fi alături de ei, vizibili, în perioada 28-29 iunie in contextul Bucharest Pride”.
”Vineri, 28 iunie, între orele 12-14:00, în perimetrul Pride Park din zona Izvor, vom găzdui o Bibliotecă Vie ce îşi propune să adune laolaltă părinţi, rude, prieteni, aliați pentru a împărtăși experiențe comune și pentru a gândi răspunsuri la provocările cu care se confruntă copiii noștri. Vor participa părinți ai copiilor comunității LGBTIQ+ din România și Republica Moldova, iar discuţia va fi moderată de Victor Ciobotaru de la Asociația ACCEPT. Ulterior, putem fi întâlniți la standul amenajat din Pride Park.
Sâmbătă, 29 iunie, începând cu ora 16:00, ne vom aduna pentru a lua parte la marșul Pride, alături de comunitate. Vă așteptăm și pe voi!
Suntem pregătiți, societatea e pregătită! În ciuda discursului descurajator al decidenţilor politici, statisticile arată că societatea românească este, în 2024, mai pregătită pentru egalitate decât a fost vreodată. Conform datelor publicate în cel mai recent studiu ACCEPT, nivelul de susţinere şi empatie al românilor faţă de familiile LGBTIQ+ a crescut în ultimii ani. 56% dintre aceştia sunt de acord cu căsătoria sau cu o altă formă de recunoaştere legală a familiilor formate din persoane de acelaşi sex. 72% dintre cei întrebați consideră că nu ar avea nimic de pierdut dacă familiile formate din persoanele LGBTIQ+ ar beneficia de aceleași drepturi ca și celelalte.
Solicităm tuturor fortelor politice democratice să descurajeze mesajele de instigare la ură îndreptate asupra acestei comunități. Suntem pregătiți pentru o Românie în care persoanele LGBTIQ+ și familiile lor să fie recunoscute social și protejate juridic!”, a transmis organizația Părinți pentru Egalitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu