Părinți de succes: Când este bun un conflict? (II)

conflict
conflict

"Gunoiul nu trebuie ascuns sub preș", acesta este sfatul pe care mulți părinți ar trebui să-l urmeze atunci când nu recunosc existența unor conflicte cu copiii lor sau când nu conștientizează că există conflicte benefice pentru comunicare, ce conduc la noi perspective, noi idei, la opțiuni îmbunătățite. Pentru argumentare, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, aduce un nou set de informații  privind valoarea conflictului în plan relațional uman (în general) și în planul comunicării părinte-copil în special. 

Părintele trebuie să fie un adevărat maestru al comunicării, zi de zi, însă, pentru ca o stare de conflict să fie utilă pentru comunicare, ea trebuie gestionată corespunzător, notează profesorul universitar Pânișoară, prezentând observațiile lui Alan   Filley (apud Gamble,, 1993), referitoare la funcțiile conflictului.

Una dintre acestea este aceea că multe conflicte pot funcţiona în direcţia reducerii sau chiar eliminării probabilităţii altor conflicte, mai puternice, în viitor. O "secretizare a conflictului" este o eroare și nu una minoră, din păcate. Politica struțului - care își ascunde capul în nisip, în momentul pericolului - nu poate fi aplicată atunci când între părinte și copil există vreun conflict. Motivul este cât se poate de previzibil: conflictul "va crește în intensitate, va deveni mai greu de gestionat și va „exploda” la un moment dat cu o forță care poate să producă un adevărat dezastru în relația de comunicare părinte-copil", explică profesorul Pânișoară.

"Conflictul poate creşte inovaţia în direcţia sprijinirii găsirii unor noi modalităţi de a vedea lucrurile, noi modalităţi de gândire şi noi comportamente", este un alt beneficiu care poate fi exploatat într-o stare conflictuală. Este cât se poate de adevărat că "dacă nu ar exista cineva care să nu fie de acord cu informațiile care sunt considerate adevărate de către toți ceilalți, progresul nu ar exista". Notabil este și faptul că școala tradițională nu încurajează elevii să nu ia de bun orice spun alții, până ce nu ajuns la o concluzie prin propriile mijloace și pe baza propriei gândiri, o situație în care părintele, de altfel, poate interveni. Potrivit prezentării profesorului universitar Pânișoară, "O astfel de perspectivă este utilă și pentru că micuțul nostru învață astfel să nu creadă orice spun alții, devenind mai circumspect, mai puțin permeabil la încercările de influențare/manipulare".

Nu în ultimul rând, o stare conflictuală "poate dezvolta sensul coeziunii, al “fiinţării împreună” prin creşterea încrederii, condiția fiind ca gestionarea unei astfel de situații să fie un corectă, pentru a nu se obține un rezultat contrar. Așa cum într-un cuplu, în urma contradicției cunoașterea devine mai profundă, relațiile devin mai puternice și fiecare învață ceea ce îi place celuilalt, ceea ce îi trebuie celuilalt și ceea ce el este dispus să-i ofere, la fel se întâmplă și în cazul în care un părinte își răsfață copilul, dăruindu-i tot ce dorește, uneori chiar și fără ca cel mic să-și exprime dorința. O stare conflictuală mocnește, chiar dacă nu este prezent conflictul, deoarece părintele cedează permanent. "În locul unei astfel de situații (care crește în intensitate, pas cu pas), se recomandă o discuție fermă, care să lase loc negocierii, dar care să stabilească limite bazate pe drepturi și obligații", pentru că sprijină o comunicare excelentă între copil și părinte.

"Conflictul poate da o oportunitate excelentă pentru a măsura puterea şi viabilitatea relaţionărilor noastre cu ceilalţi", mai notează profesorul universitar Pânișoară, precizând că, în cazul relației părinte-copil, acesta este, de multe ori, un ajutor. Beneficiul conflictului în acest  caz constă în faptul că se ajunge la cunoașterea limitelor comportamentale - ale copilului, dar și ale părintelui -, dincolo de care există o relație bazată pe dragoste reciprocă.

CItește mai multe pe performante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel