Părinți de succes: Cine este generația sandwich

parinti_nepoti
parinti_nepoti

Timpurile actuale își pun tot mai mult amprenta asupra părinților, aceștia confruntându-se de cele mai multe ori cu un job solicitant și griji care le macină existența, ajungând deseori să parcurgă perioade extrem de stresante. Ori, soluția pe care aceștia o întrevăd pentru educarea copiilor lor este ajutorul bunicilor celor mici, fără a intui pericolul la care se expun.

Potrivit profesorului universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, ajutorul bunicilor în creșterea nepoților lor implică și anumite "costuri" pentru părinți, care se trezesc uneori "prinși într-o «capcană», ei transformându-se în ceea ce literatura de specialitate (Roots, 1998) numește «generația sandwich»".

Asta deoarece părinții trebuie să ofere sprijin (de toate tipurile, de la nivelul sprijinului financiar la cel emoțional, spre exemplu) la două alte generații – una mai tânără (copiii) și una mai în vârstă (bunicii celor mici). Această presiune majoră, peste care se suprapun perioada de vârf a carierei și "terenul de bătălie" care se poate instaura când cel mic merge la școală, poate declanșa oricând o acumulare în exces a stresului care are toate șansele să izbucnească în orice moment.

O astfel de situație poate fi evitată însă un rol decisiv este atribuit modului în care acționează bunicii, literatura de specialitate punând în evidență chiar și o tipologie a acestora (Balter, 2000): companion, distanțați și implicați.

Cei companion, își văd nepoții frecvent, au acțiuni împreună și ezită să intervină în regulile stabilite de către părinții copiilor, în timp ce bunicii distanțați își văd nepoții rar, de obicei pentru că stau departe, însă ei sunt cei mai mulțumiți de rolul lor de bunici.

Pe de altă parte, există însă și bunicii implicați. Își văd nepoții frecvent, oferă sfaturi și sunt parte activă din creșterea celor mici, ceea ce creează tensiuni între părinți și bunici, întrucât fiecare parte își vede rolurile diferit.

"Ori tocmai nivelul ridicat de intervenție în modul în care părintele își crește copilul poate să ridice probleme. Iată de ce este util să ne întrebăm: de ce simt nevoia bunicii să „se amestece” atât de mult în relația dintre părinți și copii?", conchide profesorul universitar Pânișoară.

Citește mai multe pe performante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel