Publicitate
Profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, explică de ce este important ca părinții și dascălii, în comunicarea cu cei mici, să creadă în ceea ce spun.
Referitor la cât de importantă este comunicarea și cât de important este să crezi în propriile cuvinte, profesorul universitar Pânișoară relatează: "Conform lui Zaltman (2007) unor pacienţi la un cabinet stomatologic li s-a administrat un analgezic placebo (substanţa respectivă nu avea nici o virtute în a calma durerile). În cazul în care dentiștii nu știau că este o minciună, ei erau credibili în fața pacienților și aceștia nu simţeau durerea. În schimb, în condiţia în care dentiştii ştiau că substanţa respectivă nu este analgezic, chiar dacă își mințeau pacienții, comunicarea era deficitară și efectul placebo nu mai apărea (pacienții simțeau durerea)".
Acest ultim experiment prezentat reliefează de ce este bine ca prin cuvinte să nu spunem altceva decât exprimăm prin gesturi, deoarece acestea din urmă conving mult mai mult pe cei din jur.
Citește mai multe pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu