Georgeta Pânișoară, cadru didactic universitar la Facultatea de Psihologie și Știintele Educației și consultant la performante.ro continuă seria recomandărilor dedicate părinților isteți care trebuie să analizeze cu atenție în ce măsură copilul este pregătit pentru a trece în mediul școlar.
În momentul în care un părinte se află în fața deciziei de a-și trimite, pentru prima dată, copilul la școală, în clasa pregătitoare, el trebuie să fie conștient de gradul de dezvoltare a nivelului de atenție și a capacității de concentrare a celui mic. În cazul în care copilul nu a învățat în grădiniță să își focalizeze atenția și care nu sunt supuși rigorilor programului de 50 de minute lecții, 10 minute pauză se plictisesc mai repede, "pot deveni anxioși, frustrați că nu mai se află în situația de a face ce vor, când vor", ceea ce impune o pregătire mai amplă din partea părinților pentru ca cel mic să fie apt pentru a face față efortului și concentrării solictate de programul șclar, afirmă Georgeta Pânișoară.
Un alt aspect important de luat în calcul este energia copilului, resursele sale fizice pentru a face față unui nou nivel de efort, motiv pentru care programul de somn devine mai important decât în perioada grădiniței. Astfel, părinții trebuie să cumpănească foarte bine când decid că vor să-și dea copilul la o școală despre care a auzit că este foarte bună, dar se află la o distanță destul de mare de domiciliul familiei, mai ales că nu este o decizie care vizează o perioadă scurtă de timp.
Dincolo de toate elementele prezentate până acum, cel mai important barometru este chiar atitudinea copilului față de mersul la școală. În acest sens, părntele nu trebuie să provoace anxietate copilului față de școală cu expresii de genul: ”O să vezi tu cum o să fie la școală…”, ”La școală nu mai merge așa de ușor…”, dar nici vorbindu-i despre cât de frumos, distractiv și ușor o să fie la școală, pentru a nu dezvolta o falsă așteptare celui mic. De asemenea, important este ca viitorul școlar să meargă împreună cu părintele la „vânătoarea” de școli și chiar să i se ceară și să i se valorifice opinia, pentru a le crea impresia că opinia lor contează.
Nu în ultimul rând, părintele nu trebuie să mizeze pe faptul că, atunci când cel mic va merge la școală, responsabilitatea educării acestuia cade în seama învățătorului sau profesorului. "Dimpotrivă, solicitările cresc, problemele devin mai multe și mai dificil de rezolvat. Rolul pe care trebuie să îl consolidați este cel de partener al școlii în dezvoltarea copilului dumneavoastră", susține Georgeta Pânișoară, precizând că dezvoltarea celui mic în mediul școlar trebuie monitorizată și reproiectată permanent, astfel încât micuțul să știe că are în părintele său același sprijin ca și până acum.
"Dincolo de toate aceste sugestii, părintele este – ca de obicei – cheia într-o bună integrare a copilului", apreciază profesorul universitar Georgeta Pânișoară, recomandând tuturor celor care au copii multă răbdare, să le arate acestora de fiecare dată că au parte de toată dragostea lor și să îi întrebe permanent de starea pe care o simt.
CItește mai multe pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu