Părinți de succes: Nu cereți copilului să învețe ca să devină un adult de succes (I)
O problemă importantă, care dă multe bătăi de cap părinților, privește dezvoltarea și menținerea motivației copilului pentru învățare, mai ales atunci când acesta ajunge la școală, unde, în permanență i se spune să învețe, dar nu și de ce.
Singurul mare argument, utilizat în mod repetat de părinți și profesori în fața celui mic, este că el trebuie să învețe constant și sârguitor la școală pentru a deveni un adult de succes. Argumentul nu este greșit, dar este insuficient de puternic pentru a-i menține copilului motivația unui efort intelectual de o asemenea amploare, susține profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației.
"De ce? Pentru că recompensa promisă este prea îndepărtată în timp", explică profesorul universitar Pânișoară, arătând că, în mod similar se comportă și un fumător: deși știe că viciul său îi poate cauza probleme de sănătate în timp, nu renunță, dar va refuza să pună mâna pe un fir electric, inscripționat cu mesajul „pericol de electrocutare”, pentru că există riscul unor consecințe imediate.
Libertatea alegerii, element important în motivația învățării
Școala tradițională îi pune copilului o singură opțiune, aceea de a învăța, obligaţia în sine generând o presiune de respingere extrem de puternică. Este la fel ca atunci când se merge la un restaurant pentru a se savura o gustare preferată, însă chelnerul spune: „avem asta, mâncaţi!”, trântind pe masă farfuria cu mâncarea respectivă. "Lipsa posibilităţii de a alege ar putea să vă facă să vă piară tot cheful de a mai savura respectivul aliment", notează profesorul universitar Pânișoară.
În cazul în care părintele apelează la interdicție, când cel mic nu face exact ceea ce așteaptă de la el, se declanșează mai degrabă o reacţie puternică de respingere, indiferent dacă vorbim despre o cerere corectă ori nedreaptă, simplă sau complexă. "Prin interdicţia formulată adultul (fie el părinte sau profesor) s-ar putea să se lovească de forţa fenomenului de reactanţă psihologică. Acesta din urmă pornește de la reacţia care apare în urma ameninţării de a restricţiona ori uneori chiar elimina libertatea persoanei de a alege să acţioneze în maniera în care aceasta doreşte; în mod firesc o astfel de perspectivă determină persoana să acționeze într-o direcţie care să-i reasigure libertatea unui comportament ori unei atitudini", precizează profesorul universitar Pânișoară.
Mersul la școală nu trebuie privit de copil ca o obligație de serviciu
Teoria reactanţei urmăreşte să explice – de o manieră mai complexă – fenomenul de „psihologie inversă”. Două elemente conduc la un astfel de fenomen: (1) pe de o parte, copilul percepe faptul că nu mai este liber în a raționa ori a se comporta în modul în care consideră că trebuie să o facă; şi (2) eliminarea acestei libertăţi este nelegitimă şi nejustificată.
Pentru a nu declanşa fenomenul de reactanţă, copilul nu trebuie obligat să facă anumite lucruri, iar în cazul în care este necesar a i se impune anumite aspecte, părintele trebuie să recurgă la cele două linii de forţă descrise mai sus: să se asigure că micuțul înţelege motivele profunde pentru care îi sunt impuse anumite lucruri şi să facă o distincţie între “înrăiţi” şi ceilalţi.
Potrivit profesorului universitar Pânișoară, important este ca micuțul să nu vadă "mersul la școală ca o obligație (reacțiile părinților sunt diverse pe această temă, de exemplu întâlnim des afirmația „Trebuie să mergi la școală, ea este serviciul tău de copil…”). Dimpotrivă, este bine ca micuțul nostru să considere că este decizia lui de a merge la școală și că el este cel care își dorește acest lucru (și nu adulții din jur sunt cei care o impun)".
Citește mai mult pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
