Părinți de succes: Persuasiunea, armă utilă în arsenalul educatorului

persuasiune
persuasiune

Este cunoscut faptul că oamenii cu greu îi displac pe cei care spun lucruri drăguțe despre ei și, chiar dacă fiecare respinge ideea folosirii unor strategii de persuasiune, în educarea copiilor, atât părinții, cât și profesorii, nu se pot dispensa de forța unei astfel de "arme", ci trebuie doar să învețe să o utilizeze în scopul educării celor mici, afirmă profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației.

Exagerarea unor calități, cum ar fi în cazul lingușirii, poate fi motivată, în cazul unor copii, cu încurajarea pentru depășirea unor probleme sau cu finalizarea unor sarcini pentru care nu au încredere că le pot rezolva, explică profesorul universitar Pânișoară, atrăgând, totodată, atenția că trebuie să se conștientizeze unde se termină motivarea și unde începe lingușirea în relațiile cu ceilalți.

Amintind de cum a sintetizat Blair Warren în One Sentence Persuassion Course forța de a influența pe celălalt într-o singură frază: „Oamenii vor face orice pentru cei care le încurajează visurile, le motivează eșecurile, le calmează fricile, le confirmă bănuielile și îi ajută să arunce cu pietre în dușmanii lor", profesorul universitar Pânișoară propune analizei succinte trei elemente importante în construcția unei relații profunde între părinte (sau profesor) și copil.

Astfel, în nenumărate situații, din dorința de a evita ca cei mici să nu sufere dezamăgiri, părinții îi îndreaptă spre obiective „rezonabile”, nesesizând că încurajarea visurilor îi învață să aibă un echilibru interior, care le permite să se bucure când reușește să atingă un obiectiv greu și să nu își piardă încrederea în sine chiar dacă un vis s-a dovedit să fie de neatins. Prin urmare, "tăiatul din aripi" nu face decât să adâncească o prăpastie relațională părinte și copil, cel din urmă alegând să-și caute un susținător în altă parte.

Atunci când cel mic se află în fața unei lumi pe care trebuie să o descopere și să o cucerească, o lume pe care nu o știe și în care se află multe posibile capcane, profesorul universitar Pânișoară recomandă părinților să acționeze pentru calmarea fricilor, să îl lase să își trăiască în liniște emoțiile, dar oferindu-le sprijinim și exemple, pentru a-i ajuta să depășească frica.

O forță considerabilă pentru consolidarea legăturii între părinte și copil este aruncatul cu pietre în dușmani. Întrucât, de multe ori, în încercarea de a-i face pe copii să facă un lucru sau altul, părintele sau educatorul se poziționează în tabere opuse, este indicat ca forțele comune, reunite, să fie îndreptate "contra problemei". Părintele sau profesorul îl poate ajuta pe cel mic, făcându-l să înțeleagă că sunt în aceeași tabără, că dușmanul comun este problema cu care se confruntă copilul și că ei se află acolo pentru a-l sprijini în efortul de a învinge acestă problemă, precizează profesorul universitar Pânișoară.

În consecință, persuasiunea este un instrument care trebuie să se afle în „arsenalul” fiecărui educator. De forță ei nu trebuie să se teamă nimeni, doar că cei responsabili cu educația tinerei generații este indicat să învețe a o utiliza într-un scop nobil.

Citește mai multe pe performante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel