Părinți de succes: Riscurile unei copilării digitale

Într-o lume digitalizată la maximum, și copilăria devine digitală, creând probleme serioase în relațiile dintre generații. Părinții, profesorii constată, de nenumărate ori, că sunt neputincioși atunci când vor să pătrundă în lumea micuților născuți într-o lume digitală. Problema este reală și destul de serioasă, drept pentru care profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, dezvăluie care este cheia întregii probleme.

Internetul este un factor important al lumii de azi, cu multiple implicații în modelarea caracterului viitorului adult, spune profesorul universitar Ion-Ovidiu Pănișoară, precizând că, dacă pentru copiii care se nasc într-o lume digitală totul pare firesc, nu la fel văd problema adulții (părinți și profesori).

Pentru a veni în ajutorul părinților ai căror copii sunt familiarizați cu lumea digitală, profesor universitar Pânișoară explică distincția majoră făcută, încă din 2001, de către Mark Prensky între nativii digital (cei care s-au născut ori se nasc cu computerul în mână și sunt vorbitori nativi ai limbajului digital al computerului, jocurilor video și Internetului) și imigranții digital, similari imigranților geografici. Aceștia, chiar dacă își însușesc limba noii țări vor avea toată viața un accent, nu vor reuși niciodată să fie la fel de fluenți ca și copiii născuți în respectiva țară. Pe lângă aceștia, unii specialiști susțin că există și extratereștrii digital, cei care nu reușesc niciodată să deprindă limbajul lumii digitale.

Astfel, în situația în care copiii sunt nativi și părinții lor sunt imigranți, percepția celor mici asupra lumii este alta, iar autoritatea părinților (și a multor alte instituții printre care și școala) este de multe ori negată, deoarece Internetul le oferă o libertate foarte mare, mult mai mult decât ceea oferită de către părinți ori cadre didactice. Efectul ar putea fi o cultură a lipsei de respect între tineri și instituțiile formale (și dintre acestea face parte atât familia cât și școala).

În cazul unei astfel de realități, copiii, ca "nativi digital", sunt "excepțional de curioși, deschiși spre contradicții, deștepți, focalizați, capabili să se adapteze, cu o stimă de sine înaltă și posedând o orientare globală" (Tapscott apud Autry Jr. & Berge, 2011), sau "nu au nevoie de instrucțiuni – ei pur și simplu se aruncă cu capul înainte și rezolvă treaba. Nativii nu mai consideră suficientă o singură sursă a informației (chiar dacă aceasta este cea mai bună), ci doresc să audă mai multe lucruri, să participe la o învățare colectivă, pun la îndoială orice rezultat și sunt mai deschiși spre schimbare"  (Ann Long, 2005, arată profesorul universitar Pânișoară. O astfel de atitudine nu are cum să fie pe placul părinților sau al profesorilor, deoarece imigranții digital "au nevoie de instrucțiuni, consideră că învățarea este un lucru serios cu care nu se glumește.

Astfel de situații sunt iminente, astfel că, pentru a nu se adânci mai mult prăpastia între generații, este evident "că părinții trebuie să se apropie de lumea copiilor, să experimenteze, să își reconstruiască copilăria prin ochii acestora, pentru a ajunge cel puțin "niște imigranți foarte bine adaptați". "Mai devreme sau mai târziu copilul dumneavoastră crește și ajunge în lumea părinților. Atunci din nativ devine el însuși un imigrant, iar dialogul este cheia întregii probleme", consideră profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară.

Citește mai mult pe performante.ro