Părinți de succes: Trucuri pentru prelungirea vacanței în natură

turisti-familie
turisti-familie

Ce posibilități au părinții care nu dispun de suficient timp pentru a asigura copiilor o perioadă de timp mai mare petrecută în natură, în timpul vacanței? Un răspuns la această întrebare este oferit de către profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, potrivit căruia părinții respectivi pot apela la mici trucuri care să consolideze un climat plăcut și reconfortant în jur pentru cei mici, fără însă a renunța la necesitatea unui sfârșit de săptămână într-un mediu liniștitor și relaxant.

Înainte de a prezenta câteva modalități prin care părinții pot prelungi vacanța în natură a copiilor, profesorul Pânișoară amintește câteva experimente care susțin că un asemenea efort suplimentar din partea părinților este benefic pentru cei mici. Astfel, un studiu efectuat de Fjeld şi colaboratorii (apud Dagot, 2007) a reliefat că angajații din birouri s-au simțit mai bine după ce la locul de muncă au fost aduse plante, iar într-un spital în care s-au făcut schimbări în bine la nivelul ambianţei, numărul plângerilor s-a diminuat.

O observație similară a fost făcută și la un spital american, relatată de Zaltman (2007), după ce s-a remarcat faptul că pacienţii din saloanele care aveau ferestrele îndreptate spre parc se însănătoșeau mai repede, comparativ cu cei care se aflau în saloane cu ferestrele îndreptate spre o mare parcare. De asemenea, un experiment efectuat de Kasof (Sternberg, 2005) a scos în evidență că zgomotele au capacitatea de a inhiba creativitatea.

Aceste experimente dovedesc încă o dată cât de important este contextul în dezvoltarea fiecăruia, de la susținerea stării de sănătate până la optimizarea unor capacități, cu mult mai valoros în ceea ce-i privește pe copii.

Trucuri pentru părinți isteți  

Însă, în cazul în care părinții nu dispun de timpul necesar de a-și duce copilul în natură, pentru a-i consolida acestuia un climat plăcut și reconfortant în jur, părinții pot apela la mici trucuri, afirmă profesorul universitar Pânișoară.

De exemplu, seara părintele poate asculta împreună cu copilul muzică de relaxare cu zgomote din natură, unele chiar înregistrate de cel mic atunci când merge cu părintele: o apă curgătoare, valurile mării, greierii noaptea etc.

De asemenea, undeva în apropierea orei de culcare a copilului, părintele poate ieși cu cel mic în curte sau pe balcon și să-l învețe să asculte diferite sunete pe care liniștea nopții le face mai clare: vântul care suflă prin frunzele copacilor, de exemplu.

Totodată, orice plimbare sau deplasare prin oraș, cu cel mic, poate fi un prilej pentru a întipări în mintea minorului un aspect care amintește de natură, cum ar fi admirarea pentru câteva secunde a frunzelor îngălbenite sau zborul unui fluture frumos colorat.

Mai mult, copilul poate fi încurajat să identifice chiar el astfel de momente sau să propună idei care pot fi puse împreună cu părinții în practică, ceea ce îi va conferi celui mic "bucuria descoperirii și plăcerea de a contribui la educația proprie", precum și satisfacția de a petrece împreună un "timp de calitate".

Citește mai multe pe performante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel