Părinții lui Giuliano Stroe, cercetați de Protecția Copilului pentru abuz asupra “micului Hercule”

iulianstroe
iulianstroe

Cazul lui

Intrat în Cartea Recordurilor la numai 5 ani, pentru un exercițiu fizic extrem de dificil de executat, Giuliano Stroe a devenit și un mijloc de îmbogățire pentru părinții lui. La scurt timp după ce micuțul a devenit celebru, tatăl său și-a pierdut locul de muncă. Familia lui Giuliano s-a întors acasă, în Slatina.

În necesități financiare, tatălui șomer i-a venit ideea de a se folosi de fiul său, deja celebru, pentru a face rost de bani. I-a construit o pagină de Facebook și a făcut un cont pe YouTube, unde încarcă zilnic filmulețe cu activitatea sportivă a lui Giuliano. În scurt timp, “micul Hercule” a ajuns să aibă peste 130.000 de fani în întreaga lume. Numărul mare de fani, tradus în termenii publicității pe internet, înseamnă bani.

Cu toate acestea, tatăl micuțului a decis să le ceară direct bani celor care intră să-l vadă pe Giuliano, pe motiv că nu are fonduri pentru a merge cu băieții săi la doctor, fie că nu poate munci, pentru că trebuie să stea acasă cu cei mici, care sunt bolnavi.

Cazul lui Giuliano Stroe a ajuns în atenția Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, care va demara o anchetă sub suspiciunea de abuz asupra copilului. Situația micuțului poate fi considerată un caz de abuz fizic - face eforturi ce depășesc capacitatea obișnuită a unui copil de vârsta lui -, precum și emoțional - este forțat să facă aceste antrenamente chinuitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel