Cadrele didactice care aplică tratamente degradante minorului ar putea fi amendate cu sume până în 2.500 de lei, iar în cazul părinţilor sancţiunea poate ajunge până la 1.000 de lei, măsura fiind prevăzută în proiectul de lege privind modificarea Legii 272/2004.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) a organizat, luni, o dezbatere publică a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, scrie Mediafax.
Proiectul de act normativ propune introducerea de sancţiuni pentru părinţii care îşi trimit copiii la cerşit, pentru cadrele didactice care aplică pedepse corporale elevilor, dar şi pentrua autorităţile care nu-şi respectă atribuţiile stabilite prin lege.
În nota de fundamentare care însoţeşte documentul se precizează că sunt introduse, în acelaşi timp, sancţiuni pentru părinţi, cadre didactice sau autorităţi ale administraţiei publice locale, în situaţiile în care aceştia nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător atribuţiile sau responsabilităţile ce le revin în ceea ce priveşte asigurarea creşterii şi îngrijirii adecvate a copiilor sau luarea măsurilor de protecţie specială necesare.
Directorul general de la Direcţia pentru Protecţia Copilui din MMFPS, Elena Tudor, a precizat că sancţiunile prevăzute de proiectul de lege constau în amenzi.
"La cadrele didactice nu o să mergem noi să constatăm contravenţia, ci Ministerul Educaţiei. Sancţiunile aferente specialiştilor care lucrează în domeniu vor fi constatate de Inspecţia Socială. Sancţiunile privind neasumarea şi neimplicarea în finanţarea sistemului de protecţie socială propunem să fie constatate şi aplicate de către Ministerul de Finanţe", a explicat Elena Tudor.
Cuantumurile amenzilor vor fi stabilite în funcţie de "greutatea" fiecărei atribuţii şi, potrivit reprezentantului MMFPS, ţin cont şi de contextul economic actual.
Astfel, sancţiunile pentru părinţi vor fi cele mai mici, până în 1.000 de lei, la fel şi sancţiunile pentru serviciile publice de asistenţă socială. Ea a precizat că acestea sunt valorile maxime.
"La cadrele didactice, sancţiunea maximă poate fi până la 2.500 de lei. Este limita maximă şi nu ne dorim să ajungem la situaţia în care ei nu respectă obligaţia de a nu folosi pedepsele corporale şi tratamentele umilitoare în şcoli. Nu vrem să aplicăm sacţiunile, dar măsuri preventive trebuie să existe. Nimeni nu obligă niciun profesionist, fie că este asistent social, medic, cadru medical sau funcţionar public care lucrează într-o instituţie publică şi intră în contact cu copilul, să se poarte urât şi să nu se poarte aşa cum trebuie", a mai spus directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului.
Concret, sancţionarea părinţilor poate fi propusă în cazul în care aceştia îi folosesc pe copii la cerşit, iar pentru cadrele didactice, în situaţia aplicării de tratamente umilitoare sau degradante. În cazul serviciilor publice de asistenţă socială, sancţiunile pot fi propuse pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin, iar la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în cazul neîndeplinirii atribuţiei referitoare la verificarea şi soluţionarea sesizărilor privind cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi orice alte forme de violenţă asupra copilului.
"Aceste completări au rolul de a asigura o mai bună aplicare a prevederilor legale deja existente, proiectul de act normativ neintroducând noi atribuţii în sarcina Serviciilor Publice de Asistenţă Socială de la nivelul oraşelor, municipiilor şi comunelor", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte documentul.
Proiectul de modificare a legii mai vizează reducerea numărului de copii instituţionalizaţi prin asigurarea de servicii de zi celor aflaţi în risc de separare de familie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News