Anchetatorii constănţeni i-au găsit pe părinții tinerei din Cernavodă, care s-a înecat în Dunăre. Cadavrul mamei a fost găsit într-un şifonier, marți, în timp ce trupul neînsuflețit al tatălui a fost găsit, la câteva ore, sub un pat din casă.
Surse din rândul anchetatorilor au spus că trupurile celor doi soţi prezentau răni înţepate în zona gâtului, dar cauzele celor două decese vor fi stabilite cu exactitate numai după efectuarea necropsiei, trupurile acestora fiind transportate la morga din Medgidia.
Trupul neînsufleţit al Elenei Garoafă, de 55 de ani, a fost descoperit marţi după-amiază, de un prieten de familie, care a anunţat imediat poliţia. La faţa locului a venit o echipă de poliţişti criminalişti şi judiciarişti a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, coordonată de un procuror.
Iniţial, anchetatorii au luat în calcul varianta unei posibile sinucideri, decesul femeii fiind ulterior considerat suspect din cauza faptului că, după moartea fiicei soţilor Garoafă, Gabriela Mitu, care s-a înecat luni în Canalul Dunăre - Marea Neagră, poliţiştii nu au reuşit să ia legătura cu niciunul dintre părinţii ei, tatăl fetei fiind, în momentul respectiv, de negăsit.
Ulterior, după câteva ore, oamenii legii au descoperit trupul acestuia sub un pat din casă, înjunghiat în zona gâtului, răni similare celor pe care le avea şi soţia sa, Elena. Urmează ca necropsia să stabilească, pe lângă cauzele decesului celor doi soţi, şi momentul în care au murit aceştia.
"Iniţial se ştia că soţii Garoafă ar fi fost plecaţi din localitate. Urmează acum ca necropsia să stabilească dacă este vorba despre o sinucidere ori o crimă, iar în acest al doilea caz va fi foarte important de aflat momentul în care a survenit decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Gelu Manolescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu