Autorităţile franceze vor impune pentru Paris şi regiunea pariziană nivelul maxim de alertă sanitară la începutul acestei săptămâni ca urmare a creşterii numărului de persoane infectate cu noul coronavirus, conform unui anunţ făcut duminică de biroul premierului Jean Castex, transmite Reuters.
Cel mai ridicat nivel de alertă implică impunerea de măsuri restrictive suplimentare pentru locurile publice, reglementări ce vor fi detaliate luni în cadrul unei conferinţe de presă, a precizat sursa citată.
Noile măsuri restrictive vor fi puse în aplicare începând de marţi şi vor fi valabile timp de 15 zile, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, barurile, care aveau permisiunea să rămână deschise până la 22:00, sunt aşteptate să se închidă complet de marţi.
Universităţile vor trebui, de asemenea, să îşi adapteze capacităţile de primire, toate unităţile de învăţământ superior (universităţi, şcoli, institute de formare) situate în zone de alertă medii şi zone de alertă maximă vor trebui să reducă la jumătate numărul de studenţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu