La două zile după violenţele de la Paris în contextul protestului ''vestelor galbene'', 139 de suspecţi au fost trimişi în faţa justiţiei, iar în cazul altor 111 s-a prelungit arestul, a anunţat luni Parchetul din Paris, citat de AFP.
În cursul violenţelor de la sfârşitul săptămânii trecute, 363 de persoane au fost plasate în arest, dintre care 32 minori, potrivit unui nou bilanţ al Parchetului din Paris.
Începând de luni, zeci de suspecţi vor fi judecaţi la Paris în cadrul unor audieri în care ei compar imediat, numărul lor fiind dublu, pentru a face faţă unui aflux considerabil, a precizat duminică Procurorul Republicii Remy Heitz, dând asigurări că Parchetul din Paris nu a avut de gestionat niciodată un număr atât de mare de persoane plasate în arest.
Numărul celor care compar imediat în faţa justiţiei ar urma să fie cunoscut ceva mai târziu, deoarece sunt deja cinci audieri - faţă de trei în mod obişnuit - ce au fost programate pentru luni după-amiază, dintre care trei sunt consacrate doar judecării acestor suspecţi.
Zeci de suspecți, acuzații grave
Acuzaţii vor trebui să răspundă la capete de acuzare privind acte de violenţă împotriva unei persoane învestite cu autoritate publică, degradarea de bunuri de utilitate publică, asociere în vederea comiterii de violenţe, sau în legătură cu permisul de port-armă, calificări pasibile cu închisoarea între trei şi şapte ani, potrivit procurorului.
Dintre cazurile de arest, 81 de proceduri vizând adulţi au fost clasate, a indicat parchetul.
Violenţe de o gravitate fără precedent
Arcul de Triumf vandalizat, grilajul grădinii Tuileries smuls, vehicule incendiate, magazine jefuite... În total, 412 persoane au fost interpelate sâmbătă, indica duminică prefectul poliţiei Michel Delpuech, evocând violenţe de o gravitate fără precedent.
Pompierii au intervenit la 249 de incendii vizând 112 vehicule, 130 de piese de mobilier urban şi şase clădiri. Forţele de ordine au fost atacate cu ciocane, bile de oţel şi şuruburi mari, a precizat Delpuech.
Investigaţiile vor continua pentru a permite identificarea unor eventuali autori ai actelor de violenţă comise la Arcul de Triumf şi ai furtului unei puşti de asalt dintr-un vehicul al forţelor de ordine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu