Domnul Sebastian Lazaroiu a fost provocat la un pariu. Cu miza deschisa. Chiar de catre mine. La Antena 3, la dezbaterea organizata de Razvan Dumitrescu. Pentru eventualitatea in care fruntasii PD-L au porunca de la stapanire nu numai sa participe pa talk show-uri la Antena 3, ci si sa se uite la acest canal de stiri, am sa insist asupra acestui subiect in prezentul editorial, care este postat pe mai multe site-uri.
Eu am toate argumentele sa afirm ca, de mult timp, domnul Sebastian Lazaroiu este decazut din statutul onorabil de sociolog. De specialist in cercetari de piata. Acest eveniment de tip regresiv, chiar devastator, s-a produs atunci cand sociologul s-a transformat in partizan. Intr-o persoana nu cu computerul in mana, ci cu arma la picior. Atunci cand a avut motive sa vrea ca rezultatele unui sondaj sa iasa asa cum dorea el. Nu asa cum se exprima, in mod normal, cetatenii. Atunci cand a inceput sa lanseze pe piata sondaje otravite. Otravite politic.
Domnul Sebastian Lazaroiu, fostul sociolog, a incetat sa mai fie sociolog atunci cand s-a apropiat, neingaduit de mult pentru un director de institut de cercetare de piata, de un om politic. Iar omul politic se numeste Traian Basescu. Stiu ca in perioada cand domnul Traian Basescu era doar primar general al Capitalei, Sebastian Lazaroiu ii furniza nu numai rezultate ale unor sondaje, ci si solutii pentru ca strategia adoptata de bataiosul om politic sa dea rezultate mai bune. Apoi, ceva mai tarziu, el a inceput sa faca mai mult. Sa umble la rezultate. Sa plaseze pe piata rezultate false, pentru a creste increderea in sansele de reusita ale domnului Traian Basescu si a diminua, in mod artificial, potentialul adversarilor sai.
In fine, acelasi domn Sebastian Lazaroiu a incetat cu desavarsire sa mai fie sociolog cand s-a mutat cu arme si bagaje la Cotroceni. De unde a inceput sa lanseze pe piata, intr-o cadenta naucitoare, fel de fel de scenarii si predictii fantasmagorice. Ceea ce continua sa faca si astazi, cand a fost recompensat cu importantul portofoliu al Ministerului Muncii, in cel mai slab guvern din trecut, din prezent si din viitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News