Traian Băsescu, colaborare Securitate? CNSAS, acțiune în instanță. Antena3: Există note informative și nume conspirativ

CNSAS a anunțat că a demarat o acţiune în instanţă pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul unui parlamentar.

"Note de Constatare - Colaboratori ai Securităţii: Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) - 1 persoană", se arată într-un comunicat al CNSAS de astăzi. 

CNSAS a transmis și o listă cu candidații la europarlamentare care au fost verificați și care nu au colaborat cu Securitatea. Singurul absent de pe listă este Traian Băsescu, potrivit Antena 3. 

”Ni se confirmă ceea ce ne spuneau sursele noastre”, a spus Alessandra Stoicescu, la Antena 3. Totodată, postul de televiziune a mai transmis că la dosar sunt două note informative și un nume conspirativ. 

Sorin Roșca Stănescu a afirmat, la România TV: ”Conform acestei bombe dată de Europa Liberă, cu subiect şi predicat, CNSAS a descoperit, după atâția ani, că domnul Traian Băsecu a fost informator al Securităţii. Au fost găsite documente şi au pornit demersurile necesare pentru a fi impedicat să candideze la europarlamentare". 

Băsescu, verificat din oficiu

Potrivit surselor Europa Liberă, dosarul de rețea conține doar coperțile pe microfilm, iar notele informative, două la număr până în acest moment, au fost descoperite în dosarele altor persoane care aveau dosare de urmărire informative (DUI). Dosarul de rețea este practic gol, deci nu conține un angajament cu Securitatea, dar pe copertă apare numărul dosarului, numele real și numele conspirativ. Se pare că ancheta ar fi fost făcută de un fost angajat al SRI și dosarul ar fi fost pus pe masa CNSAS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel