Bogdan Chirieac şi Cozmin Guşă au indicat partidele care pot rupe voturi de la PNL în alegerile parlamentare din 6 decembrie.
"Eu cred că PER poate atrage şi liberali. Fiindcă la liberali îl ai pe Ludovic Orban, premierul în funcţie, un om care încearcă imposibilul, munceşte 20 de ore pe zi. Nu am multe reproşuri să îi fac. Îl văd că lucrează, sâmbăta, duminica, nu a luat vacanţă. Începe întâlnirile la 7 dimineaţa la Guvern, le termină la 12 noaptea. Dar dacă aş fi consultant de campanie pentru PSD, ceea ce nu sunt, aş spune un singur lucru. Vreţi să le aveţi în continuare pe Violeta Alexandru, Monica Anisie şi pe Florin Cîţu? Atunci votaţi PNL.
Problema este că votanţii PNL, auzind lucrul acesta, cine e pe listă, se vor duce către USR, nu spre alte partide. Dar, PER ar putea să ia şi din zona de dreapta. USR se dă de dreapta, dar e neomarxist. Mă rog, neomarxismul e de dreapta", a declarat Bogdan Chirieac în cadrul dezbaterii cu Cozmin Guşă.
"Cred că mai degrabă Pro România ar putea să ia voturi din zona de dreapta, nu PER. PER se adresează acum nostalgicilor, va fi un partid cu un mesaj socialist. Deci îi văd posibil să evolueze bine. Timpul e foarte scurt, însă!", a răspuns Cozmin Guşă.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu