Președintele PSD, Liviu Dragnea a afirmat în cursul zile de ieri că mai mulți parlamentari au fost amenințați cu dosare dacă vor vota moțiunea de cenzură. Senatorul Șerban Nicolae a vorbit în cadrul emisiunii DCNews LIVE despre acest subiect.
”Cred că încă se practică acest mecanism și am văzut și acea coincidență stranie a zilei de luni când doi colegi importanți din PSD au fost brusc citați telefonic la DNA, un alt coleg a fost luat cu mascații de acasă pe motiv că i s-a deschis un nou dosar și trebuia musai repede dus cu mascații cu mandat de aducere la Tribunalul județean. Cred că din păcate inerțial acest mecanism de a controla politicul prin dosare penale încă funcționează. Pe de altă parte a aduce în spațiul public aceste lucruri doar la forma de ”avem colegi, se întâmplă să..” nu este în niciun fel util. Problema noastră este să instituim mecanisme care să îl prevină și care să combată asemenea practici. ”, ne-a dezvălui Șerban Nicolae.
Declarația lui Liviu Dragnea, pe care a făcut-o în cursul zilei de ieri, referitoare la acest subiect.
"Unii dintre colegi au fost ameninţaţi cu dosare. Eu am şi câteva SMS-uri trimise, nu le arăt deocamdată, o să-i întreb, s-ar putea să le aibă şi alţii şi o să le arate. Au fost ameninţaţi, din păcate. Au fost ameninţaţi cu dosare, ceea ce este nepermis. Sigur că, în aceste condiţii, toţi membrii de partid, toţi parlamentarii noştri, cu câteva excepţii, au fost oripilaţi că colegi de-ai lor îi ameninţă cu dosare dacă votează moţiunea de cenzură. Suntem, totuşi, în anul 2017. Nici nu ştiu dacă cei care ameninţau se bazau pe ceva. Faptul în sine este foarte grav", a afirmat Liviu Dragnea.
Vezi integral răspunsul lui Șerban Nicolae după minutul 23:
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News