Adunarea Naţională a Franţei a adoptat marţi în unanimitate o rezoluţie prin care cere includerea grupului paramilitar rus Wagner, acuzat de execuţii în Ucraina şi Africa, pe lista organizaţiilor teroriste a Uniunii Europene, relatează AFP.
Textul, fără valoare obligatorie, recomandă guvernului francez "să se mobilizeze diplomatic" pentru ca UE să adere la această solicitare, care ar urma să permită sancţionarea mai eficientă a membrilor grupului Wagner şi a susţinătorilor acestora, în special financiar.
Susţinută de un deputat al partidului prezidenţial Renaştere, rezoluţia vizează în special "numeroasele execuţii împotriva populaţiei civile" comise în Ucraina de acest grup de mercenari, dintre care unele ar putea fi calificate drept "crime de război".
"Activitatea grupului Wagner corespunde definiţiei europene a terorismului", a pledat deputatul Benjamin Haddad, descriind o "armată a haosului" care se află "de partea Rusiei lui Putin" şi ai cărei membri "seamănă instabilitate şi violenţă".
Pe lângă Ucraina, rezoluţia, care a fost adoptată cu voturile opoziţiilor de stânga, dreapta şi extrema dreapta, se referă şi la execuţiile atribuite grupului Wagner în Siria şi mai multe ţări africane precum Mali sau Republica Centrafricană
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News