Parlamentul a aprobat componența Comisiei Nana. Vezi membrii

S-a hotărât componența Comisiei speciale parlamentare care va ancheta modul în care au fost cumpărate cele 290 de hectare de teren agricol în județul Călărași, de către Ioana Băsescu, fiica cea mare a președintelui Traian Băsescu.

Comisia "Nana", care are rolul de a cerceta istoria terenurilor de la Călărași, cum au ajuns terenurile la Ioana Băsescu, implicarea celor de la ADS, dacă Traian Băsescu a făcut presiuni pentru a intra în posesia terenurilor, dacă procurorul Lucian Papici a făcut cercetarea pentru că președintele urma să achiziționeze terenul sau dacă era o anchetă separată a DNA cu privire la Stațiunea Fundulea, este formată din 13 membri, dintre care cinci sunt de la PSD, patru de la PNL, restul de la PC, PP-DD și UDMR. Cei care nu și-au desemnat reprezentanții sunt parlamentarii PDL și cei de la minoritățile naționale, democrat-liberalii chiar părăsind sala și solicitând suspendarea ședinței pe motiv că nu mai există cvorum.

Președintele Comisie va fi Eugen Nicolicea, iar între membrii acesteia se vor regăsi, social-democrații Gabriela Firea, Mihai Vifor, Şerban Nicloae, Adrian Solomon şi Ioan Adam, liberalii Mircea Dobra, Iulian Dumitrescu, Costel Alexe, Ioan Cupşa, conservatorul Vicenţiu Mircea Irimie, de la PP-DD, Teiu Păunescu și udemeristul Tanckos Barna.

Liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a declarat că PDL nu va desemna reprezentanţi în această comisie. Proiectul de hotărâre privind constituirea comisiei de anchetă Călăraşi a avut 241 de voturi "pentru" şi 10 voturi "împotrivă".  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel