Parlamentul croat, dizolvat vineri în vederea alegerilor legislative din 4 decembrie

croatia
croatia
Alegeri prezidentiale 2024

Parlamentul croat a fost dizolvat vineri în vederea organizării de alegeri legislative la 4 decembrie, o dată care mai trebuie aprobată de preşedintele Ivo Josipovic, transmite AFP.

Deputaţii opoziţiei, care boicotaseră lucrările parlamentului în ultimele două săptămâni din cauza unor diferende cu partidul conservator la putere HDZ, au revenit vineri în sala de şedinţe pentru a vota dizolvarea legislativului constituit în ianuarie 2008.

Preşedintele Ivo Josipovic a anunţat anterior în cursul zilei că va face anunţul convocării "într-o zi sau două". Data de 4 decembrie a fost avansată recent de premierul Jadranka Kosor.

Potrivit legii electorale, alegerile trebuie să aibă loc în termen de două luni de la dizolvarea parlamentului.

Primul loc în sondaje este ocupat de o coaliţie de centru-stânga, condusă de Partidul Social-Democrat, urmată de Uniunea Democrată Croată /HDZ/.

Aceasta a condus Croaţia de la declararea independenţei în 1991, cu o întrerupere între anii 2000 şi 2003, dar în prezent se află în centrul unor scandaluri de corupţie. Joi, primul ministru Jadranka Kosor a declarat că autorităţile anticorupţie din Croaţia au deschis o anchetă în legătură cu finanţarea ilegală a partidului său HDZ.

Potrivit presei croate, între 2005 şi 2009 HDZ a primit cel puţin 4 milioane de euro din diferite donaţii neînregistrate, inclusiv de la companii de stat şi membri ai guvernului. Aceste fonduri ar fi fost folosite în două campanii legislative şi în cursa prezidenţială din 2005 pierdută de Jadranka Kosor.

Vineri s-a ţinut prima şedinţă în procesul intentat pentru corupţie fostului premier croat al HDZ Ivo Sanader. El este acuzat că a primit mită 3,6 milioane kuna (646.000 dolari) în 1995, pe când era ministru adjunct de externe, pentru a înlesni un credit al băncii austriece Hypo Alpe Adria către Croaţia şi accesul acestei bănci pe piaţa din ţara sa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel