Parlamentul European a adoptat o serie de măsuri pentru consolidarea poliţiei de frontieră şi a gărzii de coastă, pentru o mai bună protecţie a graniţelor externe ale Uniunii Europene.
Măsurile sunt incluse într-un raport elaborat de eurodeputata malteză Roberta Metsola (PPE) şi adoptat în plenul Parlamentului European cu 403 voturi pentru, 162 împotrivă şi 44 de abţineri. Modificările aduse Agenţiei europene pentru poliţia de frontieră şi garda de coastă (Frontex), convenite deja cu Consiliul UE, vizează rezolvarea deficienţelor actuale şi o abordare mai adecvată asupra nevoilor actuale în materie de securitate şi migraţie.
Un nou corp permanent va fi înfiinţat pentru a sprijini ţările UE la faţa locului în activităţile de control la frontiere sau de returnare, precum şi în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere. În 2021, personalul operaţional va număra 5.000 de angajaţi, urmând ca până în 2027 corpul permanent să devină deplin operaţional, cu 10.000 de angajaţi. Acesta va include, de asemenea, un grup de reacţie rapidă pentru intervenţii în situaţii de urgenţă.
Corpul permanent va fi alcătuit din agenţi de frontieră şi de coastă angajaţi de Frontex, precum şi din personal detaşat în mod obligatoriu de către ţările UE. Frontex va putea sprijini procedurile de returnare în statele membre, de exemplu prin identificarea resortisanţilor ilegali provenind din ţări terţe şi prin asistarea autorităţilor naţionale în obţinerea documentelor de călătorie. Noile norme vor consolida, de asemenea, cooperarea cu Biroul european de sprijin pentru azil.
Cooperarea cu ţările din afara UE va fi, de asemenea, consolidată, permiţând noi acorduri dincolo de ţările din imediata vecinătate a UE. Respectarea drepturilor fundamentale şi protecţia datelor cu caracter personal în cadrul acestei cooperări este garantată prin mai multe măsuri. În plus, un număr semnificativ de observatori vor evalua în mod constant respectarea drepturilor fundamentale în cadrul activităţilor operaţionale ale Frontex.
"Această lege va transforma modul în care Agenţia europeană pentru poliţia de frontieră şi garda de coastă se ocupă de migraţie, inclusiv prin asigurarea unui personal nou însumând 10.000 de poliţişti de frontieră, prin stimularea luptei împotriva criminalităţii transfrontaliere, precum şi protejarea drepturilor fundamentale şi returnarea eficientă a celor care nu au dreptul la protecţie. Principiul nostru a fost mereu acela de a fi echitabili cu cei care au nevoie de protecţie, fermi cu cei care nu au acest drept şi duri cu cei care caută să exploateze cele mai vulnerabile persoane de pe planetă. Cetăţenii au cerut, iar noi am venit cu soluţii, în timp record", a declarat raportoarea PE pe acest dosar, Roberta Metsola.
Textul adoptat de Parlamentul European urmează să treacă prin adoptarea formală de către Consiliul UE, înainte de a intra în vigoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News