Parlamentul European a adoptat rezoluția prin care Ungaria pierde dreptul de veto

Sursa foto: Freepik
Sursa foto: Freepik

În plenul Parlamentului de la Strasbourg, europarlamentarii au cerut ca Unagria să piardă dreptul de vot în Consiliul Uniunii Europene.

Alegeri prezidentiale 2024

Au fost exprimate 345 de voturi pentru - ca Ungaria să fie sancţionata. Au fost, însă, şi 104 voturi impotriva acestei rezoluţii, potrivit Antena 3.

Practic, această rezoluţie cere Consiliului să sancţioneze Ungaria pentru nerespectarea statului de drept şi ar putea duce la pierderea dreptului de vot în Consiliul pe care Ungaria îl are în acest moment. Însă, pentru o decizie atât de importantă este nevoie de mai mult decât o rezoluţie. Este nevoie de o decizie în unanimitate, care să fie luată la nivelul statelor membre.

Analiştii politici spun că este puţin probabil ca Slovacia să se îndepărteze de Budapesta. Prin urmare, nu s-ar ajunge la acest scenariu, în momentul de faţă.

Textul rezoluţiei spune că ar trebui ca Ungaria să fie sancţionată de Consiliu şi atrage atenţia că, în mod constant, au fost încălcate valorile fundamentale care stau la baza Uniunii Europene. De asemenea, reamintesc semnatarii acestei rezoluţii şi faptul că Ungaria are fondurile europene îngheţate, nu le mai poate accesa din cauza faptului că nu a respectat angajamentele asumate.

În plenul de la Strasbourg, europarlamentarii şi-au exprimat îngrijorarea că Viktor Orban ar putea să exercite arbitrar dreptul de veto şi ar putea să blocheze încă o dată deciziile care se iau la nivelul UE şi, mai mult, spuneau că exercitarea acestui drept de vot în mod arbitrar de către Ungaria ar putea să aducă prejudicii bugetului UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel