Parlamentul European a aprobat noul pact privind migrația

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Parlamentul European a marcat o etapă importantă astăzi, adoptând zece acte legislative menite să reformeze politica de migrație și azil a Uniunii Europene conform acordului încheiat cu statele membre în decembrie 2023.

Odată cu adoptarea acestor acte legislative, se pune accentul pe solidaritatea între statele membre pentru a sprijini țările Uniunii aflate sub presiunea fluxurilor de migranți. Astfel, celelalte state pot contribui prin transferul de solicitanți de azil sau beneficiari de protecție internațională, oferind contribuții financiare sau sprijin operațional și tehnic. De asemenea, vor fi actualizate criteriile de stabilire a statului membru responsabil de examinarea cererilor de protecție internațională conform "Regulamentului Dublin".

Un alt aspect important este introducerea unui mecanism de intervenție în situațiile de criză și forță majoră, care permite țărilor Uniunii să se bazeze pe solidaritatea și sprijinul celorlalte state în cazul unui număr excepțional de sosiri. Noile norme vizează și combaterea instrumentalizării migranților în scopuri de destabilizare a Uniunii.

În ceea ce privește verificarea prealabilă a persoanelor care doresc să intre pe teritoriul Uniunii, se va aplica o procedură care include verificarea identității, colectarea de date biometrice și un control de securitate și examen medical, cu o durată maximă de șapte zile. Se va impune și introducerea unor mecanisme independente de monitorizare pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale.

Se va stabili o nouă procedură comună de acordare și retragere a protecției internaționale în întreaga Uniune, cu termene-limită mai scurte pentru procesarea cererilor de azil nefondate sau inadmisibile la frontierele UE.

În ceea ce privește Eurodac, baza de date care înregistrează datele persoanelor care sosesc neregulamentar în Uniune, inclusiv amprentele digitale și imaginile faciale, va fi reformată pentru a include și informații despre riscurile de securitate și comportamentul violent al acestora.

Adoptarea de noi standarde uniforme pentru recunoașterea statutului de refugiat sau de persoană eligibilă pentru protecție subsidiară va asigura că toate statele membre vor evalua situația din țara de origine pe baza informațiilor primite de la Agenția Uniunii Europene pentru Azil.

Statele membre vor fi obligate să asigure standarde echivalente în primirea solicitanților de azil, inclusiv condiții de locuit, educație și asistență medicală. Solicitanții înregistrați vor putea să înceapă să lucreze cel târziu la șase luni după depunerea cererii, iar condițiile de detenție vor fi reglementate.

Un nou cadru legislativ va permite țărilor Uniunii să primească voluntar refugiați din țări terțe recunoscute ca atare de Agenția pentru refugiați a ONU, asigurând astfel intrarea legală, organizată și sigură a acestora pe teritoriul UE.

După aprobarea oficială de către Consiliu, cele zece acte legislative vor intra în vigoare, iar regulamentele se vor aplica după doi ani. În cazul Directivei privind condițiile de primire, statele membre vor avea la dispoziție doi ani pentru a modifica legislația națională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel