Parlamentul European va avea cu 15 locuri mai mult după alegeri.
Parlamentul European a aprobat miercuri, în sesiune plenară la Strasbourg, decizia Consiliului European de a creşte de la 705 la 720 numărul locurilor din legislativul comunitar pentru următorul mandat, informează un comunicat de presă. Propunerea Consiliului European s-a bazat pe un raport al PE din iunie, care a iniţiat procesul şi a fost motivat de schimbările demografice ce au avut loc în Uniunea Europeană după alegerile din 2019. Cele 15 locuri suplimentare vor fi repartizate între 12 ţări.
Franţa, Spania şi Olanda vor primi câte două locuri suplimentare. Câte un loc în plus va ajunge la Austria, Danemarca, Belgia, Polonia, Finlanda, Slovacia, Irlanda, Slovenia şi Letonia.
România va rămâne cu acelaşi număr de eurodeputaţi, 33. Potrivit eurodeputatului PSD Victor Negrescu, păstrarea numărului de europarlamentari este o victorie pentru România.
'Sunt membru în Comisia de Afaceri Constituţionale şi mă bucur că, alături de colegii mei eurodeputaţi români, am luptat pentru ca România să păstreze 33 de locuri în Parlamentul European. Nu era un lucru garantat. Dat fiind faptul că populaţia România a scăzut, au existat propuneri pentru scăderea numărului de eurodeputaţi la 32. Am evitat acest lucru, rămânem cu 33, ceea ce este o victorie importantă, dat fiind faptul că formula de calcul era alta. Practic, noi, România, am obţinut prin negocieri politice cele 33 de locuri, adică menţinerea acelui loc suplimentar obţinut ca urmare a Brexit-ului', a spus Negrescu, marţi, la o întâlnire cu jurnalişti români la Strasbourg.
Parlamentul European a aprobat textul legislativ cu 515 voturi pentru, 74 împotrivă şi 44 abţineri. Următoarele alegeri europene, care vor avea loc la 6-9 iunie 2024, vor ţine seama de noul număr de locuri din Parlament. Componenţa Parlamentului este examinată înainte de fiecare tură de alegeri, în conformitate cu principiile stabilite de tratate.
Acestea includ un număr maxim de 750 de deputaţi plus preşedintele, cel puţin şase şi cel mult 96 de locuri pentru fiecare ţară a UE şi principiul 'proporţionalităţii descrescătoare'. De asemenea, cifrele trebuie să se bazeze pe cele mai recente date referitoare la populaţie, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu